Live

O fetiţă de 5 ani a murit într-un accident rutier produs în București. Copila şi bunica sa erau pe carosabil

Data actualizării: Data publicării:
Poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

O fetiţă de 5 ani şi bunica ei în vârstă de 67 de ani au fost lovite, miercuri, de o maşină, pe o stradă în Sectorul 3 al Capitalei. Femeia şi fetiţa se aflau pe carosabil. Echipele de salvare au aplicat fetiţei manevre de resuscitare, dar nu a putut fi salvată.

„La data de 04.02.2026, în jurul orei 16:25, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe str. Prevederii, Sector 3. Din primele informaţii, o femeie în vârstă de 38 de ani a condus un autovehicul pe str. Prevederii, dinspre str. Mizil către str. Trapezului, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 24, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi surprins şi accidentat doi pietoni, o minoră în vârstă de 5 ani şi bunica acesteia, în vârstă de 67 de ani, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă”, a transmis, miercuri, Brigada Rutieră a Capitalei, potrivit News.ro.

În urma accidentului de circulaţie, echipajele de prim-ajutor sosite la adresă au intervenit pentru salvarea celor două victime, fiindu-i aplicate fetiţei manevre de resuscitare.

Din păcate, copila nu a putut fi salvată.

De asemenea, femeia în vârstă de 67 de ani a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale suplimentare.

„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatele Alcooltest şi DrugTest, rezultatele indicate fiind zero, respectiv negativ. Traficul rutier este restricţionat pe str. Prevederii, ambele sensuri de circulaţie, activităţile de cercetare fiind în dinamică la acest moment”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Când va fi tranșată aplicarea referendumului privind bugetul Capitalei. Anunțul prim-ministrului Bolojan despre viitorul Bucureștiului

Un pompier aflat în timpul liber a salvat un tânăr de 19 ani dintr-o mașină avariată: „Sunt aici să te ajut”

Livrator nigerian, amenințat cu cuțitul și tâlhărit de 3 tineri din Bucureşti. Agresorii au fost reținuți de poliţiști

Bătaie în traficul din București, iscată de neacordarea priorității: Un tată și fiul lui de 14 ani au tăbărât pe un șofer

Partenerii noștri