Live

Oana Țoiu începe marți o vizită la Washington. Șefa diplomației române: „Delegația va avea întâlniri cu înalți oficiali americani”

Data publicării:
Oana Țoiu și Marco Rubio. Sursă foto: YouTube

Oana Țoiu începe marți o vizită la Washington, iar miercuri, 4 februarie va participa la prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice, la invitația secretarului de stat american Marco Rubio. În drum spre SUA, șefa diplomației române a transmis pe X că întrunirea „este un pas esențial pentru promovarea autonomiei strategice a sectoarelor economice cheie”.

Vizita de lucru în Washington are loc în perioada 3 - 6 februarie.

„Delegația României, condusă de ministrul de externe, va participa la prima reuniune ministerială dedicată mineralelor critice, organizată în data de 4 februarie 2026, la Washington D.C. Acest summit urmărește întărirea cooperării internaționale pentru a asigura lanțuri de aprovizionare sigure și diversificate, la nivel bilateral, cât și UE-SUA.

Întâlnirea vizează abordarea strategică asupra domeniului, urmând să fie discutate, pe parcursul anului, propuneri de parteneriate comerciale, în baza unui grup de lucru tehnic la nivelul Guvernului României, pentru facilitarea investițiilor strategice în domeniu.

Consolidarea dimensiunii economice a parteneriatului strategic, precum și dezvoltarea oportunităților pentru investiții comune fac parte din obiectivele cheie ale Guvernului României în acest an și din creșterea poziționării României ca actor cheie european pentru autonomia strategică în domeniul esențial al mineralelor rare”, a transmis MAE.

Delegația României este formată din șeful cancelariei premierului, Mihai Jurca, și consilierul prezidențial pentru politici economice şi sociale, Radu Burnete.

Aflată în drum spre SUA, ministra de Externe a transmis pe X că delegația României va avea întrevederi cu înalți oficiali americani.

Reuniunea ministerială privind mineralele critice este un pas esențial pentru promovarea autonomiei strategice a sectoarelor economice cheie. Parteneriatul nostru strategic România- SUA constituie o bază excelentă pentru asigurarea lanțurilor de aprovizionare și a investițiilor strategice.

România are una dintre cele mai vechi industrii extractive din lume, creând valoare din resurse naturale, în special petrol și gaze. Parteneriatul nostru de peste 100 de ani cu SUA în acest domeniu este acum important în contextul geopolitic mai larg și în consolidarea relațiilor UE - SUA pe această temă. 

Delegația RO va avea, de asemenea, întâlniri cu înalți oficiali americani”.

Citește și:

Oana Țoiu, declarații după Davos: „România importă de 120 de miliarde și exportă de 90 de miliarde. Avem o problemă”

Miniștrii români la Davos: participare activă în dezbateri globale despre energie, economie și securitate

Editor : A.M.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Danemarca, „mai optimistă” după discuțiile cu SUA pe tema Groenlandei: „S-a derulat bine, într-o atmosferă constructivă”

România, prima țară care a obţinut statutul de membru asociat în Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE

Marco Rubio afirmă că NATO trebuie „reimaginată” pentru a rămâne puternică. SUA „nu au resurse nelimitate”

Rubio afirmă că SUA ar putea participa la noile negocieri dintre Rusia şi Ucraina. „Rămâne o problemă nerezolvată”

Partenerii noștri