Exclusiv Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio în SUA. Anunțul ministrului de Externe privind Programul Visa Waiver
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat, joi, la Digi24, că întâlnirea delegației diplomatice românești cu cea americană, condusă de secretarul de stat Marco Rubio, „a avut drept scop reafirmarea și întărirea rolului parteneriatului strategic pentru ambele țări și am discutat și despre planurile regionale”. De asemenea, cele două părți au discutat despre investițiile comune în zona de apărare. Ministrul de Externe susține că discuția privind includerea României în Programul Visa Waiver „este ceva ce noi includem în fiecare dintre eforturile noastre diplomatice”.
Oana Țoiu, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Impactul se simte direct în buzunar”
Dezvăluirile ministrei de Externe Oana Țoiu despre documentele desecretizate din arhiva MAE
Doi români au fost implicați în accidentul feroviar din Danemarca
Marco Rubio mulțumește României pentru sprijinul acordat operațiunilor SUA din Orientul Mijlociu
Nicușor Dan, după ce Donald Trump a anunțat că nu va participa la B9: Invitaţia a fost transmisă către Marco Rubio
Români aduși în țară prin intermediul Mecanismului rescEU. MAE: Încă 2.500 de persoane au cerut sprijin
Ponta acuză că fata sa a fost dată jos din avionul din Oman spre țară. Țoiu: copilul nu e exclus după apartenența politică a părinților
România a fost invitată de Franța să discute despre „umbrela nucleară”. Oana Țoiu: „Fiecare acţionează ca un factor de descurajare”
Sute de români au cerut sprijin consular după atacurile din Orientul Mijlociu. Anunțul făcut de ministra Oana Țoiu
„În primul rând, întâlnirea a avut drept scop reafirmarea și întărirea rolului parteneriatului strategic pentru ambele țări și am discutat și despre planurile regionale. În al doilea rând, avem împreună mai multe proiecte în lucru care se vor materializa până la sfârșitul acestui an și pe parcursul anului următor. În ceea ce privește investițiile comune în zona de apărare, aici sunt sincronizate discuții și cu ministrul apărării, Ionuț Moșteanu, și cu ministrul Economiei, Radu Miruță.
Noi am avut aceste întâlniri de lucru împreună cu mai mulți dintre miniștrii responsabili la nivelul premierului, înainte de vizita în SUA și există un interes semnificativ și de partea noastră, și de partea SUA pentru a întări această parte a colaborării noastre, mai ales că în noul context SAFE - mecanismul de finanțare european pentru achizițiile din domeniul apărării - SUA poate să aibă acces la această piață, practic poate să vândă pe piața din UE doar dacă produce în colaborare cu țările care fac parte din asta, cu una dintre țările Uniunii, pentru că există un plafon de maxim 35% din investiții sau din piesele necesare care pot veni din afara UE sau din afara țărilor cu care există un parteneriat formal. Aceasta este în același timp și o oportunitate pentru a intensifica modul în care lucrăm împreună. Am discutat și despre investițiile private.
De altfel, înainte de întâlnirea cu secretarul de stat Marco Rubio, noi am avut o întâlnire cu investitori privați din SUA în România. Aceștia urmează de asemenea să vină peste două săptămâni în București pentru a duce mai departe la nivelul pașilor concreți și parte din discuțiile avute în aceste zile”, a spus Oana Țoiu.
Ministrul precizează că în relația SUA-România există cel puțin trei dimensiuni importante: „Partea de securitate, domeniul energiei, cu focus în zona energiei nucleare, dar nu exclusiv, și partea economică, unde, dacă ne uităm cu atenție, de exemplu, la schimburile comerciale, aici suntem conștienți, atât noi, partea română, cât și secretarul de stat Marco Rubio, o parte americană, că este un potențial mai mare față de realitate”.
„Din acest moment, noi avem împreună schimburi sub 10 miliarde. Sigur că asta este sub potențialul pe care îl putem avea. Dacă ne uităm la cât de consolidat este parteneriatul strategic, asta înseamnă că trebuie să fie un teren fertil practic și pentru a avea mai multe afaceri împreună și pentru a avea mai multe schimburi comerciale. Și există și cel puțin încă două elemente importante care au fost de asemenea menționate în întâlnire. Ne uităm cu atenție la noile generații și atunci sigur că explorăm împreună și variante de a crește colaborarea în zona academică.
Există în acest moment Comisia Fulbright, care este coprezidată în România de mine din rolul de ministru de externe și de ambasadorul SUA în România, dar ne uităm și la la variante în care putem să lucrăm cu mai multe consorții universitare în direcția aceasta.
Foarte important pentru noi de fiecare dată când mergem într-o vizită bilaterală este să menționăm rolul românilor din Diaspora. De data aceasta am vorbit despre comunitatea românilor din Statele Unite ale Americii. Am reușit să mă văd cu o parte dintre ei în vizita anterioară în SUA, în contextul ONU”, mai afirmă Țoiu.
Ministrul de Externe susține că discuția privind includerea României în Programul Visa Waiver „este ceva ce noi includem în fiecare dintre eforturile noastre diplomatice”.
„Se și lucrează în paralel. De altfel, colegii de la Ministerul Afacerilor Interne fac o muncă bună în direcția asta pe subiectul Visa Waiver. Așa cum am spus pe parcursul întregului mandat, o să facem anunțul la momentul în care va fi finalizată decizia în Statele Unite ale Americii. România va intra în Visa Waiver”, mai susține Oana Țoiu.
Editor : Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News