Germania și SUA discută la Washington un nou acord în cadrul NATO. Miza: sprijinul pe termen lung pentru Ucraina

Data publicării:
Conferinta de securitate de la Munchen 2026 - Ursula von der Leyen, Mark Rutte, Johann Wadephul, Markus Söder
Conferinta de securitate de la Munchen 2026 - Ursula von der Leyen, Mark Rutte, Johann Wadephul, Markus Söder. Foto: Profimedia

Ministrul de Externe german, Johann Wadephul, şi secretarul de stat american, Marco Rubio, vor discuta despre un nou acord de partajare a sarcinilor în cadrul NATO la o reuniune care va avea loc la Washington în această săptămână, a declarat luni şeful diplomaţiei germane, citat de The Times of Israel.

Wadephul şi Rubio vor discuta despre cum putem realiza un nou acord de partajare a sarcinilor în cadrul alianţei şi cum putem asigura un sprijin stabil şi pe termen lung pentru Ucraina la summitul NATO de săptămâna viitoare de la Ankara.

Un sprijin care va face Moscova să realizeze că este în sfârşit momentul să pună capăt uciderilor din Ucraina şi să vină la masa negocierilor, a adăugat Wadephul, citat într-un comunicat.

Johann Wadephul, a subliniat totodată importanţa garanţiilor de securitate colectivă ale NATO înaintea discuţiilor cu Marco Rubio.

Securitatea noastră euro-atlantică depinde în mod crucial de a continua să fim uniţi în cadrul NATO la fel de hotărâţi cum am făcut-o până acum, a declarat Wadephul, înainte de a pleca într-o călătorie de mai multe zile în America de Nord şi de Sud.

El a spus că Rusia nu îndrăzneşte să atace un stat membru al NATO, menţionând că descurajarea colectivă a alianţei funcţionează.

Reuniunea de luni după-amiază de la Washington se axează pe un nou acord de partajare a sarcinilor în cadrul NATO, precum şi pe modul de a obţine un sprijin stabil şi pe termen lung pentru Ucraina - ambele subiecte centrale pentru summitul NATO de săptămâna viitoare de la Ankara.

În timp ce unii aliaţi ai SUA s-au întrebat dacă preşedintele american Donald Trump va reafirma sprijinul Washingtonului pentru NATO la summitul din Turcia, Wadephul a declarat că este ferm convins că Statele Unite îşi vor continua angajamentul de securitate faţă de Europa.

Trump şi-a acuzat în repetate rânduri aliaţii, între care Germania, Regatul Unit şi Italia, că nu contribuie suficient la alianţă, subliniind că SUA au cheltuit sume enorme pentru protejarea Europei.

Tensiunile legate de angajamentele militare ale aliaţilor au escaladat după începerea războiului din Iran, Trump declarându-se indignat de refuzul partenerilor europeni de a sprijini campania americano-israeliană. Preşedintele SUA a avertizat că, dacă aliaţii nu vor să ajute Statele Unite în chestiuni relativ minore, Washingtonul ar putea şi el să spună nu în viitor.

Înainte de a-şi începe călătoria, Wadephul a subliniat că Germania şi SUA împărtăşesc obiectivul de a se asigura că acordul-cadru la care au ajuns Washington şi Teheran să conducă la o soluţionare de durată a conflictului din Iran.

Acordul preliminar, semnat la începutul acestei luni, pare deja să fie supus presiunii, atât SUA, cât şi Iranul lansând atacuri în ciuda încetării focului. Iranul a preluat controlul asupra transportului prin Strâmtoarea Ormuz.

Wadephul a criticat ceea ce el a numit strategia riscantă a Iranului pe căile navigabile, spunând că aceasta arată modul în care securitatea şi politica economică sunt împletite.

Citește și:

Cum au ajuns Israel și Liban la cel mai important acord politic din ultimii 40 de ani. Culisele negocierilor de la Washington

Pe măsură ce disputele comerciale şi crizele continuă să perturbe lanţurile globale de aprovizionare, el a spus că este din ce în ce mai necesar ca ţările să construiască baze economice mai largi şi mai rezistente.

În acest context, Wadephul va călători în Paraguay după ce se va întâlni cu Rubio pentru un summit Mercosur în capitala Asuncion, marţi.

Uniunea Europeană şi statele sud-americane din Mercosur - Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay - au creat o nouă zonă de liber schimb în luna mai. Acordul are scopul de a stimula schimbul de bunuri şi servicii prin reducerea treptată a barierelor comerciale şi a tarifelor.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...