Live

Video Ilie Bolojan: „Cel mai mare pericol pentru acest guvern este PSD”. PNL va intra în opoziție

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Ilie Bolojan a explicat decizia PNL de a acorda un vot de necesitate pentru învestirea Guvernului Niculescu, în ciuda intrării liberalilor în opoziție. Liderul PNL susține că prelungirea blocajului politic ar fi afectat și mai mult încrederea cetățenilor în instituțiile statului și afirmă că partidul își asumă riscul unor pierderi electorale pentru a asigura funcționarea țării. Bolojan a acuzat PSD că nu își respectă înțelegerile și a avertizat că liberalii ar putea depune o moțiune de cenzură dacă noul Guvern nu respectă acordul convenit.

„Această situație, dacă ar mai fi continuat, în afara problemelor instituționale pe care le avem, ar fi generat și o situație de scădere totală a încrederii cetățenilor României în instituțiile statului”, a declarat Ilie Bolojan.

Liderul PNL a criticat PSD și AUR, pe care le-a acuzat că au pregătit moțiunea de cenzură fără să ofere o alternativă de guvernare. El a susținut că liberalii au acționat responsabil în perioada de blocaj politic și au încercat să găsească soluții pentru depășirea crizei.

„PNL s-a comportat în toată această perioadă responsabil, a propus soluții pentru a ieși din această situație de blocaj politic, iar în această perioadă de peste cinci luni, cu instrumentele limitate pe care un guvern interimar le are la dispoziție, am asigurat finalizarea procesului de absorbție a fondurilor europene prin PNRR, am trecut prin evaluările agențiilor de rating, am păstrat direcția corectă în care se găsește România și am asigurat funcționarea de bază a instituțiilor”, a afirmat liderul liberal.

„Este un vot din care PNL poate fi criticat politic”

Bolojan a recunoscut că decizia de a susține învestirea noului Guvern poate avea consecințe politice pentru PNL, dar a susținut că interesul țării a prevalat în luarea hotărârii.

„Continuarea acestei situații ar fi generat o și mai mare neîncredere a cetățenilor noștri și nu ne mai puteam permite acest lucru. Și le mulțumesc tuturor colegilor noștri care astăzi au acordat acest vot cu responsabilitate și, pot să spun, cu patriotism, pentru că știm că este un vot din care PNL poate fi criticat politic, poate să piardă, dar este un vot pe care l-am dat, așa cum am făcut și în vara anului trecut, pentru țara noastră”, a mai afirmat Ilie Bolojan.

Bolojan: PNL va fi în opoziție dacă PSD rămâne la guvernare

Liderul PNL a reafirmat că partidul va rămâne în opoziție dacă PSD face parte din guvernare, susținând că liberalii își mențin poziția și nu intenționează să revină asupra deciziilor luate.

Bolojan a acuzat PSD că nu își respectă înțelegerile și a subliniat că PNL nu poate fi confundat cu social-democrații.

„PNL nu este egal cu PSD”, a transmis liderul liberal, care a avertizat și asupra riscului ca o eventuală revenire a liberalilor la guvernare alături de PSD să favorizeze partidele extremiste.

„Dacă PNL ar intra la guvernare cu PSD, am potența votul pentru partidele extremiste”, a susținut Bolojan.

„Cel mai mare pericol pentru acest guvern este PSD”

Ilie Bolojan a avertizat că PSD reprezintă principalul risc pentru stabilitatea noului Executiv. În acest context, liderul PNL a anunțat că liberalii vor urmări respectarea acordului încheiat cu premierul și că își rezervă dreptul de a recurge la o moțiune de cenzură dacă angajamentele nu sunt respectate.

„Cel mai mare pericol pentru acest guvern este PSD. Am mai spus-o, cel mai mare pericol pentru acest guvern este Partidul Social Democrat, pentru că şi-a mai dărâmat şi propriile guverne cu propriii premieri. Deci, premierul desemnat de către preşedintele României va avea o sarcină complicată în perioada următoare”, a afirmat Ilie Bolojan. 

El a mai fost întrebat dacă PNL va depune în primăvară o moţiune de cenzură. 
 
„Partidul Naţional Liberal, dacă până la aprobarea bugetului prevederile acestui acord sunt respectate, care sunt aspecte de bun simţ care ţin de buna guvernare a ţării vor fi respectate, nu va depune această moţiune de cenzură. În condiţiile în care nu se respectă aceste înţelegeri, atunci vom putea depune o moţiune de cenzură”, a explicat liderul PNL, referindu-se la acordul pe care îl va semna duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Motivul pentru care PNL nu a votat Guvernul Veştea

„Modul în care a fost nominalizat Adrian Veştea, în mod evident a fost un atac la adresa Partidului Naţional Liberal. PNL a decis prin forurile lui să nu voteze acel guvern. Acum, în baza acestei situaţii, Biroul Politic Naţional a luat aceste decizii şi sunt convins că majoritatea colegilor noştri înţeleg că ori eşti în guvernare şi poţi să faci ceva pentru România, aşa cum fac cei mai mulţi dintre aleşii noştri în comunităţile locale. Sau dacă nu poţi să faci ce trebuie, nu te agăţi de nişte funcţii, nu te baţi pentru o funcţie sau alta, ci ce faci? Te duci în opoziţie, te reconectezi cu electoratul, arăţi că îţi respecţi alegătorii. Şi dacă îi vom convinge pe cetăţeni, sunt convins că oamenii vor înţelege ceea ce face acest partid, cu demnitate şi cu normalitate”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Citește și: Bolojan, despre miniștrii din guvernul Niculescu: Astea sunt resursele umane ale PSD. Nu vreau să desființez persoane cu care am lucrat

Editor : C.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Adrian Veștea, atac la conducerea PNL după decizia de a susține Guvernul Niculescu: „PSD nu mai reprezintă răul absolut”

Florin Manole, ministrul propus la „Muncă” susţine „ferm” indexarea pensiilor, eliminarea CASS pentru veterani şi pentru mame

Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: „Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm”

Oana Gheorghiu: PSD va trebui să îşi asume guvernarea şi să aducă laptele şi mierea pe care le-a promis

Partenerii noștri