Marilen Pirtea: „Premierul Bolojan mi-a propus să preiau Ministerul Educației. Voi reflecta”
Marilen Pirtea, actual deputat PNL și consilier al premierului, a confirmat că Ilie Bolojan i-a propus să preia conducerea Ministerului Educației, după demisia lui Daniel David. Acesta a declarat pentru Agerpres că va lua o decizie după sărbători și că va conta care va fi bugetul ministerului anul viitor.
Marilen Pirtea a subliniat că va fi important în luarea unei decizii care va fi bugetul Educației pe anul viitor.
„Deciziile vor fi luate după sărbători. Am primit această propunere (de a deveni ministru al Educației și Cercetării, n.r.) din partea prim-ministrului, la care voi reflecta, decizia urmând a fi luată după perioada de sărbători. Este foarte important care va fi bugetul Ministerului Educației și Cercetării, care sunt așteptările în ceea ce privește măsurile pentru anul următor. Fără un buget consistent, măsurile din Educație vor părea mai mult coerciții decât investiții', a declarat Marilen Pirtea, pentru Agerpres.
Ministrul Educației, Daniel David, și-a dat luni demisia din Guvern. Acesta a refuzat în ultima vreme să mai facă reduceri de fonduri de la Educaţie, aşa cum a solicitat premierul tuturor ministerelor şi tuturor domeniilor. Ministrul a explicat că Educaţia şi Cercetarea au redus fonduri în primul val al măsurilor luate pentru reducerea deficitului şi nu va accepta noi tăieri. Întrebat, duminică seară, la TVR INFO dacă se gândeşte să plece din funcţie, în 2026, Daniel David a afirmat că este „un lucru la care se gândeşte în aceste zile”.
„Motivația retragerii mele prin demisie este simplă și nu trebuie construite motivații ascunse în jurul acesteia: niciodată nu am vizat o carieră politică, ci am acceptat temporar funcția de demnitate publică de ministru (în 23 decembrie 2024 și în 23 iunie 2025), pentru a ajuta țara și sistemul nostru de educație-cercetare în situațiile de criză pe care le-au traversat. Iar de data aceasta, decizia mea de retragere este definitivă”, a scris Daniel David pe blogul său, luni seară.
Editor : A.G.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News