Live

Video Nicușor Dan: Contractele SAFE se semnează zilele acestea și livrarea o să avem într-un an sau doi

Data actualizării: Data publicării:
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, că în perioada următoare vor fi semnate contractele din cadrul programului SAFE, care vizează dotarea României cu capabilități antiaeriene, în contextul incidentului de la Galați, unde o dronă provenită din Rusia s-a prăbușit peste un bloc de locuințe.

Echipamentele urmează să fie livrate într-un interval de unul până la doi ani, a precizat șeful statului într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Citește și: Nicuşor Dan acuză „iresponsabilitatea unor lideri politici care încearcă să scuze Rusia”, după explozia dronei la Galați

„În cadrul SAFE, avem o componentă importantă dedicată unor capabilităţi antiaeriene care să răspundă acestui tip de evenimente. Contractele se semnează zilele acestea şi livrarea o să o avem într-un an sau doi. Avem un parteneriat cu Ucraina, semnat în urmă cu trei luni, pe producţia comună de drone. Aceste două programe, SAFE şi Ucraina, au parte comună. Avem un mecanism comun cu SUA şi Marea Britanie pe accelerarea producţiei şi testării de drone şi de capabilităţi antidrone”, a explicat Nicușor Dan.

El a mai precizat că secretarul general al NATO Mark Rutte a fost de acord cu accelerarea livrării de echipamente către România, în baza acordurilor existente la nivel aliat și bilateral.

„Până când aceste echipamente vor fi livrate, avem acorduri şi bilaterale, şi în cadrul NATO cu parteneri pentru echipamente care să fie prezente în România. Unele au venit, altele urmează să vină. În discuţia pe care am avut-o cu secretarul general NATO, am insistat pentru urgentare şi a fost absolut de acord ca aceste echipamente să ajungă cât mai repede în România”, a spus șeful statului.

Citește și: Nicușor Dan, după explozia dronei la Galați: Consulul rus de la Constanța a fost declarat persona non grata. Consulatul va fi închis

La CSAT a fost discutată și intervenția autorităților în urma incidentului, iar Nicușor Dan a apreciat rapiditatea reacției pe zona de apărare civilă.

„Reacţia pe zona de apărare civilă de azi-noapte a fost una foarte rapidă şi domnul ministru de Interne ne-a prezentat măsurile care au fost deja luate pentru toată zona potenţial afectată - sporire de număr de oameni şi toate celelalte măsuri, deci pe zona aceasta suntem pregătiţi”, a mai afirmat președintele.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Primul om care l-a văzut pe Michael Schumacher după accident a rupt tăcerea: ”Ce am văzut m-a șocat. Era incredibil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, apel la stabilitate politică după incidentul cu drona de la Galați: „România are nevoie de un guvern funcțional”

Nicușor Dan a vorbit cu Mark Rutte: România nu va accepta ca Rusia să amenințe securitatea cetățenilor săi. Ce i-a transmis șeful NATO

Ședința CSAT convocată de Nicușor Dan după incidentul cu drona din Galați s-a încheiat. Preşedintele va face declarații de la ora 14:30

MApN a semnat 4 contracte din 15 din programul SAFE, de aproape 700 de milioane de euro

Partenerii noștri