Live

Senatul respinge organizarea alegerilor locale în 2 tururi. Era o condiție pentru susținerea guvernului Orban

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Organizarea alegerilor locale în două tururi a fost respinsă de Senat. Aceasta era o condiție pusă de mai multe partide, pentru a susține Guvernul Orban.

Senatorii au respins, miercuri, propunerea legislativă a USR cu 47 de voturi împotrivă și 33 de voturi pentru.

Potrivit proiectului de lege, un al doilea de scrutin pentru alegerea primarilor în două tururi ar fi organizat dacă niciunul dintre candidați nu întrunejte majoritatea de voturi. Turul doi se organizează la două săptămâni de la primul tur de scrutin.

De asemenea, doar primii doi candidați în ordinea numărului de voturi intră în al doilea tur de scrutin, fiind ales primar candidatul cu cele mai multe voturi.

Potrivit proiectului, articolul 102 din legea 115/2015 se abrogă. Acesta prevede că în cazul în care situația de balotaj intervine între 2 candidați la funcția de primar sau de președinte al consiliului județean, între care urmează să se desfășoare turul al doilea de scrutin, iar unul dintre aceștia decedează, renunță sau nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi ales, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripție declarându-l primar sau, după caz, președinte al consiliului județean pe celălalt candidat.

Proiectul a primit raport comun de respingere de la Comisia juridică și cea de administrație publică pe 9 octombrie 2019.

Proiectul face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaților este for decizional.

USR, ALDE, Pro România și PMP au susținut alegerea primarilor în două tururi. De altfel, PMP și USR au anunțat că aceasta este o condiție pentru a sprijini noul guvern.

Pe de altă parte, PSD și UDMR s-au pronunțat pentru un singur tur de scrutin la alegerile locale, pentru că există riscul să piardă mai multe primării.

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: „Sunt o alternativă pentru schimbare. Nu am mai fost primar în acest oraș”

Simonis: Domnul Piedone ar trebui să se gândească la un exit, să realizeze că nu poate câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

PSD şi PNL se acuză reciproc pentru surparea străzii din Slănic Prahova

Partenerii noștri