Live

VIDEO. Cum a fost întâmpinată la Sibiu premierul Viorica Dăncilă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: gov.ro

Noi proteste faţă de premierul Viorica Dăncilă, de această dată la Sibiu. Aproximativ 20 de contestatari au așteptat-o pe şefa Guvernului cu pancarte și scandări.

Protestatarii aveau pancarte cu mesaje precum „Nu ați înțeles nimic din alegerile din 26 mai”, „Vasillyca, lasă-ne” sau „Guvernul PSD – ALDE – hoție, prostie, incompetență”.

Ca să evite protestatarii, Viorica Dăncilă nu și-a făcut apariția pe ușa principală. Premierul a intrat pe ușa din spate a clădirii în care avea loc întâlnirea social-democraţilor.

Când au aflat că premierul Dăncilă a evitat să îi întâlnească, protestatarii au scandat „Afară, afară cu PSD din țară” și „Demisia”.

Ulterior, premierul Viorica Dăncilă a precizat că a intrat pe intrarea principală a clădirii în care s-a ales conducerea locală a social-democraților: „Acolo era intrarea principală, pe partea laterală au stat cei care au manifestat”, a spus premierul după ce a văzut relatările din presă. „Nu îmi este teamă”, a asigurat ea.

Viorica Dăncilă a fost la Sibiu pentru alegerea conducerii filialei judeţene. Singurul candidat pentru postul de preşedinte a fost ministrul Turismului, Bogan Trif.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ilie Bolojan îi acuză pe social-democrați că inventează scandaluri: „Să minți cu nerușinare arată lipsă totală de răspundere”

Protest „verde” în Germania: fântâni colorate în zeci de orașe de activiști ai mișcării Extinction Rebellion

PSD a sesizat Parchetul în „cazul Micula”: acuzații privind „decizii abuzive” luate de fostul premier Ludovic Orban

Controversa finanțării ONG. Cât de necesar este proiectul de lege care obligă publicarea identității donatorilor

Partenerii noștri