Live

Video Pompierii români avertizează: peste 250 de incendii au izbucnit în doar 24 de ore. Câte hectare au ars și ce i se recomandă populației

Data actualizării: Data publicării:
Foto: IGSU

Pompierii au stins, în ultimele 24 de ore, peste 250 de incendii, cea mai mare parte dintre ele izbucnind în urma arderilor necontrolate, în contextul în care, în multe zone din ţară, era în vigoare un cod roşu sau portocaliu de caniculă. Flăcările au mistuit, în toal, peste 1.700 de hectare de teren. În aceeaşi perioadă, salvatorii au gestionat peste 2.000 de solicitări venite din partea populaţiei pentru acordarea de prim ajutor.

În cursul zilei de luni, 11 august 2025, pompierii salvatori au gestionat aproximativ 2.000 de solicitări primite din partea populaţiei, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor şi operaţiuni destinate protecţiei comunităţilor. 

În acest interval, echipajele SMURD au intervenit în aproape 1.400 de cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.422 de persoane au fost asistate medical.

Concomitent cu misiunile de prim ajutor, în ultimele 24 de ore, echipajele de stingere au acţionat pentru lichidarea celor peste 250 de incendii izbucnite în diverse zone ale ţării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăţi şi limitând pagubele materiale. Din totalul acestora, 190 intervenţii au fost la arderile necontrolate, suprafaţa de teren afectată fiind mai mare de 1.700 hectare de teren.

De asemenea, luni, pompierii au intervenit la 276 misiuni în sprijinul comunităţilor, printre altele, pentru salvarea unor persoane sau a unor animale aflate în situaţii ce le puneau vieţile în pericol, operaţiuni de descarcerare şi alte situaţii de urgenţă.

Totodată, pentru protecţia populaţiei, luni au fost transmise 23 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea vizând prezenţa animalelor periculoase în mai multe localităţi din şapte judeţe.

Editor : C.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Romina Gingașu, reacție-fulger după ce Nicușor Dan și-a aranjat șosetele lângă Volodimir Zelenski: ”O să-l sun personal”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O fetiţă de nici doi ani s-a înecat cu mâncare, în apropierea unui punct ISU. Pompierii au auzit strigătele martorilor şi au intervenit

IGSU: Peste 10.000 de incendii de vegetație în primele opt luni. Numărul intervențiilor, în scădere

Incendiile și canicula amenință tot mai mult calitatea aerului. Avertismentul OMM: Episoadele extreme de fum s-au triplat

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Spania

Partenerii noștri