Live

Sociolog şi activist rom, despre "publicitatea" făcută lui Ion Antonescu

Data actualizării: Data publicării:
Gestul purtătorului de cuvânt al Poliţiei rutiere, Ovidiu Munteanu, de a posta pe contul său de Facebook o fotografie cu Ion Antonescu şi un citat atribuit mareşalului, readuce în atenţie un subiect sensibil, pe care România şi-a asumat să îl trateze riguros în legislaţia specifică, fapt semnalat şi de experţi. 
 
 
Gelu Duminică, profesor dr. la Facultatea de Sociologie si activist rom susţine că, potrivit Legii, OUG nr.31/2002, articolul 5, arată clar: Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace, în public, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
 
Mai mult, subliniază expertul, în acest context, că "deportările, pogromurile si masacrele ordonate, încurajate sau tolerate de Ion Antonescu sunt marea pată din istoria României din secolul XX".
 
Totodată, adaugă Gelu Duminică, "în numele purității etnice şi a unui naționalism promovat la nivel de politică de stat, sute de mii de evrei şi zeci de mii de romi au fost victime ale masurilor de „curățare a terenului” promovate de mareșal. Într-adevăr, Antonescu nu a „predat” evreii români (bucovineni şi basarabeni) lui Hitler, ci a ordonat el însuși, chiar înainte ca Germania să o facă, masacre şi pogromuri."

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Au mers la teatru, dar comportamentul lor a fost inacceptabil! Spectatorii au cerut să fie dați afară: ”Erau chiar lângă noi”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un candidat PSD își face campanie cu un clip în care lasă o fată să cadă lângă el fără să intervină. Apoi a explicat motivul (VIDEO)

USR Iași cere filialelor PSD din Moldova să retragă sprijinul politic al lui Ciolacu, după reclamațiile „discriminatorii” ale acestuia

Piedone îl ironizează pe Ciolacu: Văd c-ai mai albit în ultima lună! Stresat? Eşti bine?

Băsescu este convins că Ciolacu va pierde PSD dacă Firea va câștiga Primăria Capitalei: „Nu-l iartă, nici eu nu l-aș ierta”

Partenerii noștri