STENOGRAME Mafia azilelor fura pensiile bătrânilor. Unora chiar încerca să le vândă sau să le închirieze casele
Apar noi detalii șocante din referatul procurorilor, în scandalul căminelor groazei. Procurorii DIICOT detaliază modul grotesc în care managerii azilelor furau banii din pensiile celor pe care ar fi trebuit să îi îngrijească. Unora chiar încercau să le vândă sau să le închirieze casele, potrivit jurnaliștilor de la Buletin de București.
Mita din Portul Constanța era negociată prin mesaje de dragoste. „300 de euro”/ „Eu te iubesc și mai mult” (stenograme)
Numirile de la marile parchete, analizate de președinte. Nicușor Dan: „Sunt complet în dezacord cu ce se spune pe reţelele sociale”
Stenograme din dosarul avocatei care lua mită: „Sunt conectată și la mafie, și la miniștri”
Ministrul Justiției, întrebat dacă Lia Savonea și Marius Voineag mai pot candida pentru șefia parchetelor: Procedura va fi corectă
Nicușor Dan va începe negocierile cu PSD pentru numirile la șefiile serviciilor secrete. Cine este în cărți
Ministerul Justiției a declanșat procedura de selecție pentru șefia Parchetului General, a DNA și a DIICOT
Dosar penal in rem după atacul cibernetic de la Apele Române. DIICOT: „A avut ca rezultat criptarea datelor informatice”
19 clădiri istorice din cea mai frumoasă stațiune balneară din Europa, acum în paragină, ar putea fi preluate de stat
Noi stenograme din dosarul rețelei rezerviștilor
Banii, sperau liderii rețelei, le-ar fi intrat direct lor în buzunare. Sumele vehiculate pentru apartamentele bătrânilor în suferință ajungeau la ordinul zecilor de mii de euro.
Procurorii spun că angajații azilelor căutau bătrâni fără familie, îi luau sub tutela lor și le vindeau bunurile.
Mai multe interceptări arată că pe lângă înfometare, bătăi și imilință, victimele din azilele de bătrâni rămâneau și fără pensii sau apartamente, scrie Buletin de București.
Aproape 4 milioane de lei ar fi câștigat de la stat în numai doi ani capul rețelei. Procurorii spun că Ștefan Godei cheltuia banii pe droguri, prostituate și lăutari.
Redăm, mai jos, o parte dintre stenogramele procurorilor DIICOT:
MANAGER:Deși la început de lună am putut să fac și nici lu ăsta nu i-a mai intrat banii, lu’ Cristinoiu. Deci cred că a făcut împuțita aia ceva. Ăia, 10 milioane, uite, când nu ai… Integrare sold… Hai să-i dau pe chitanță, să vedem. Uite, tranzacția nu a fost efectuată. Deci nici chitanțe nu-mi dă.
ANGAJAT: Am înțeles. Păi o să-i sun p-ăștia ai ei, să vedem ce zice, dacă a umblat la ceva, că nu mai…
MANAGER: Nu știu. S-o luăm să vii cu ea la bancă? Adică n-am scos decât, mi se pare 1800 sau 1900 de lei. Până la 3000 trebuia să-i mai intre. D-aia zic căăăă…
ANGAJAT: Da, știu ce zici.
------------------------------------
MANAGER: Am fost de i-am făcut lu ăla buletinul, că nu avea buletin, ca să dau la Autoritatea Tutelară. Trebuie să vină de la Autoritatea Tutelară să-i facă ăăăă…, apartamentul și să ne dea acceptul, ca să poată să vină Nae, să facă poze, să-l mărităm.
DOAMNĂ: Îhî! Îhî!
MANAGER: Că mai repede scăpăm de ăla decât de …
DOAMNĂ: Îhî! Îhî!
MANAGER: Na, e cu trei camere, două băi, îți dai seama, că nu l-as da pentru nimic în lume, că am doi copii.
DOAMNĂ: Unde e? Unde este?
MANAGER: Ăăăă…, pe Gârleni, unde e bre!? Ieși încolo înspre Bragadiru, în Ghencea.
MANAGER: …și dacă nu sunt bani!? Și să-l închiriez, să mă doară capul…
DOAMNĂ: A…!
MANAGER: ”Vino că s-a stricat nu știu ce, vino că m-a inundat vecinul…, vino că m-a inundat …(indescifrabil).
DOAMNĂ: Da, păi eu nu l-am vândut pe ăla cu patru camere, tot de-aia!? Zic:”ia, că-l vindem, și scăpăm! Bine, e luat în rate, nici nu merită să mai stai să plătești ratele.
MANAGER: Adică…și știi cum e! Mă mai salvează pe mine să-l mai mânjesc pă omul ăsta cu ceva. Până rezolv și cu Ștefăneștiul, până rezolv și cu Oltului. Mai mă agăț și eu de ceva, că na! Cică e vreun 80.000.
DOAMNĂ: Bine, mă, fetiță!
MANAGER: 70-80, cică așa ar fi prețul p-acolo.
DOAMNĂ: Da! Păi… Să ne documentăm, vedem ce e acolo și … E nerenovat, nu? Nu e renovat.
Citiți continuarea pe Buletin de București
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News