Date ANAF: Companiile de stat au datorii mai mari la Fisc decât cele din mediul privat
Premierul dă vina pe marile companii pentru încasările sub așteptări din primele 3 luni ale anului, deși situația cu adevărat gravă este la fondurile europene. Date ale Fiscului, obținute în exclusivitate de reporterii Digi24, arată, însă, că nu marile companiile sunt de vină pentru gaura din buget. Acestea au dat, într-adevăr, mai puțin către stat în primele 3 luni, dar nu pentru că au acumulat datorii, ci pentru că mediul economic a fost mai dificil.
ANAF publică „lista albă” a firmelor care nu au datorii la stat. Cum pot fi verificate companiile
Sute de bunuri sechestrate lipsesc din inventarul ANAF. Șeful Fiscului: Sunt situații în care contribuabilul le vinde sau fuge
Cum ar rezolva Băsescu criza din Coaliție: Ai două variante, dar n-aș renunța la Bolojan
Producție de drone în România: 16 companii ucrainene au ajuns la București pentru a negocia cu Guvernul. Întâlnirile programate (surse)
Bolojan, despre reducerea accizei la combustibili: În prima etapă ne concentrăm pe motorină, aici au fost creşterile cele mai mari
Ședința Coaliției: acciza la carburanți va fi redusă probabil de săptămâna viitoare, Guvernul face calcule
Ilie Bolojan, discuții cu Alexandru Nazare și Bogdan Ivan pentru reducerea prețurilor la carburanți: „Refuz să vând soluții populiste”
Zeci de familii din Vâlcea sunt izolate de trei săptămâni, după ce drumul s-a rupt. Primar: „Nu sunt bani, deocamdată”
Orașul care reduce la minimum taxele și impozitele locale. Decizia, primită cu bucurie de localnici
Nicolae Ciucă, premierul României: „Am zis de marii contribuabili pentru că atunci când ne-au prezentat datele despre colectarea la buget rezulta foarte clar că problemele sunt în sectorul marilor contribuabili”.
Cristina Sbîrn, jurnalist Digi24: Datele Fiscului arată, într-adevăr, că marile companii au virat ceva mai puțini bani la stat în primele trei luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, nu pentru că ar fi acumulat arierate, adică datorii restante, ci pentru că mediul economic a fost mai dificil.
În privința arieratelor se observă o situație previzibilă - firmele private plătesc iar cele de stat, nu. În primul trimestru, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arieratele mediului privat s-au redus cu circa 8%, în timp ce cele ale firmelor de stat au crescut cu peste 8%.
Cele 3.654 de firme private sau cu acționariat mixt stat-privat aveau la finalul lunii martie datorii de 1,2 miliarde de lei, în timp ce o sumă aproape dublă - 2,25 de miliarde de lei provenea de la doar 108 companii cu capital integral de stat. Asta înseamnă o datorie de peste 20,7 milioane de lei pentru fiecare mare companie de stat. O companie privată avea în medie la finalul lunii trecute o datorie de 63 de ori mai mică la stat.
Sigur că nu toate companiile deținute de stat au datorii. Cele din sectorul energetic, de exemplu, precum Romgaz sau Nuclearelectrica, sunt mari contributori la buget. Altele, însă, precum companiile feroviare, au un istoric îndelungat de probleme financiare.
Discuția despre banii pe care îi varsă marile firme în vistieria statului are loc în contextul în care Guvernul constată că veniturile sunt sub așteptări. Sunt câteva zone unde lucrurile se prezintă prost. Încasările din impozitul pe profit sunt mai mici cu 44% față de anul trecut, o situație care reflectă un mediu economic mai dificil.
Un dezastru se prefigurează însă la fonduri europene. Absorbția este redusă. După trei luni, abia dacă se depășesc 9 miliarde de lei intrate în conturi, în condițiile în care bugetul din acest an a fost construit pe venituri din această sursă de 71 de miliarde de lei.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News