Președintele ANRE spune că românii își pun prea multe fotovoltaice: Trebuie impus un prag, un procent din necesarul de consum
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a afirmat că trebuie impus un prag la montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, în funcţie de necesarul de consum al acestora.
Ce se va întâmpla după ce schema de plafonare a prețului la gaze naturale va expira. Bogdan Ivan: „Am pregătit alternativa”
Prețurile la gaze vor crește din 2026 chiar și cu 35%. Experții avertizează în privința acceptării tacite a noilor tarife
Val de sesizări privind probleme la gaze în București, după explozia din Rahova. Distrigaz și firmele acreditate nu fac față
Ce spune șeful ANRE despre dezvoltarea unor noi rețele de distribuție de gaze: „Lucrările de mentenanță trebuie făcute la timp”
Oferte de Black Friday la energie. George Niculescu: „Mi-aș dori să văd din partea furnizorilor o astfel de preocupare continuă”
Numărul accidentelor legate de gaze naturale este de până la 100 de ori mai mare în România decât în Vestul UE. Care sunt motivele
Cum își justifică șeful ANRE indemnizația de 15.000 de euro: „Nu eu am stabilit-o”
Scumpirea energiei a dus la o discuție în ANRE privind aplicarea tarifului binom. Cum ar putea fi calculate facturile
De ce nu au românii oferte de energie cu tarif diferențiat pe ore
„Nu cred însă în supradimensionarea instalaţiilor de producere, în aşa fel încât să monetizez excesiv acest surplus de energie pe care îl produc. Măsura (de a stimula prosumatorii, n.r.) a fost gândită ca fiind una de eficienţă energetică, de reducere a costurilor, într-o perioadă în care am văzut cu toţii preţuri foarte mari la energie electrică şi la gaze naturale, iar această măsură ne ajuta să ne reducem factura la utilităţi. Observ astăzi situaţii în care, dacă am un consum pe ATR (Avizul Tehnic de Racordare, n.r.) de 5 kW la o casă, iar acoperişul îmi permite să instalez 20, deci de patru ori mai mult, cad tentaţiei, instalez 20 de kW - şi ajungem în situaţia în care al 10-lea vecin de pe stradă nu va putea să se racordeze sau dacă se va racorda şi el, atunci vom avea probleme cu distribuţia pe joasă tensiune. De aceea, cred că trebuie impus un prag pentru aceste capacităţi, un procent din necesarul pe care îl consumi, să poţi să-l instalezi - nu neapărat să oprim, nu vrem să descurajăm acest fenomen. Din contră, vrem să îl facem unul corect şi ca o măsură, aşa cum a fost ea gândită, de eficienţă energetică, nu de extra-monetizare a unei situaţii”, a menţionat George Niculescu, la lansarea celui de-al doilea număr al Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă, un proiect iniţiat de RPIA în colaborare cu RWEA.
Citiți și:
Capacitatea panourilor solare montate de români depășește puterea centralei nucleare de la Cernavodă
El a subliniat că segmentul prosumatorilor „este în creştere, se dezvoltă foarte, foarte bine”, potrivit Agerpres.
„Am încurajat şi cred în continuare în rolul prosumatorilor ca o măsură de eficienţă energetică. Cred în continuare că, dacă dorim să ne reducem facturile de utilităţi, trebuie să apelăm la montarea panourilor fotovoltaice pe acoperişul casei, consumatorii casnici”, a mai spus George Niculescu.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News