Live

Platforma TollRo a revenit la normal după problemele tehnice de vineri. CNAIR: Utilizatorii afectați nu vor fi amendați

Data actualizării: Data publicării:
Platforma TollRo. Sursa foto: Facebook/ CNAIR

Problemele tehnice apărute vineri dimineață la platforma TollRo au fost remediate, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Utilizatorii care nu au putut achita taxa în intervalul în care sistemul nu a funcționat nu vor fi sancționați.

ACTUALIZARE 15:57 În anunțul transmis după remedierea incidentului, CNAIR a explicat cum vor fi tratate cursele efectuate în intervalul în care platforma nu a funcționat. Vehiculele care aveau un dispozitiv OBE activ, o sesiune de tarifare pornită în aplicație sau un tichet de rută valabil nu vor fi înregistrate ca fiind în situație de neplată.

Taxa aferentă perioadei respective va fi stabilită ulterior, pe baza informațiilor disponibile în sistem, fără costuri suplimentare. CNAIR a reiterat că nu va aplica sancțiuni utilizatorilor care nu au putut achita TollRo din cauza defecțiunilor platformei.

Platforma a mai avut probleme la începutul lunii

CNAIR a anunțat marți, 6 octombrie, că incidentele tehnice apărute la lansarea platformei, pe 1 octombrie, au fost remediate și că sistemul funcționa în parametri normali. Compania a avertizat însă că mai pot apărea probleme tehnice sporadice.

„Niciun utilizator nu va fi amendat, în măsura în care, din motive tehnice imputabile platformei, nu poate accesa sau utiliza aplicația, iar acest aspect se aplică pe toată durata de existență a sistemului TollRo”, a precizat atunci conducerea CNAIR.

TollRo poate fi achitat prin două modalități. Utilizatorii pot cumpăra în avans un tichet pentru un traseu stabilit înaintea călătoriei sau pot porni o sesiune de tarifare în aplicația mobilă, care înregistrează traseul, iar plata este retrasă din portofelul electronic.

Editor : A.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CNAIR: Au fost remediate problemele la plățile pe platforma TollRo. Sistemul poate prelua acum mai mult trafic. Anunțul lui Miruță

COTAR a cerut suspendarea amenzilor pentru neplata TollRo până în aprilie 2027: „Sistemul nu este încă funcțional”

CNAIR: Testarea TollRo s-a încheiat. Sistemul va funcționa de la 1 octombrie. Cum vor achita șoferii și transportatorii taxele de drum

CNAIR va monta peste 2.200 de stâlpi de iluminat autonomi la trecerile de pietoni şi va realiza marcaje speciale, prin PNRR

Partenerii noștri