Gratuitatea pentru pensionari va fi păstrată de STB, anunță Primăria Capitalei
„STB păstrează gratuitatea pentru pensionari. Orice altă informaţie citiţi pe site-uri este fake news. Primarul Ciprian Ciucu a anunţat ieri că a cerut un plan de eficientizare a STB, pentru a evita insolvenţa companiei şi a îmbunătăţi condiţiile de transport public pentru bucureşteni. Până la elaborarea şi adoptarea acestui plan, edilul a precizat clar că nu se va pune problema de majorări de tarife sau de eliminarea unor gratuităţi”, transmite PMB, potrivit Agerpres.
Conform aceleiaşi surse, în prezent circulă gratuit cu mijloacele de transport ale STB:
* toţi pensionarii cu domiciliul stabil în Bucureşti (peste 467.000);
* elevii (peste 66.000);
* persoanele cu handicap (peste 18.000);
* donatorii onorifici de sânge, anumiţi angajaţi ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, foştii deţinuţi politici, persoane persecutate politic, eroii Revoluţiei şi urmaşii acestora, veterani, invalizi, văduve de război (7.800 în total).
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a cerut marţi STB şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti să prezinte un plan de reducere a cheltuielilor şi de eficientizare a activităţii.
Solicitarea a venit după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a respins, joia trecută, majorarea preţului pentru călătoriile metropolitane şi realizarea unui audit la STB.
„Am cerut conducerilor STB şi ADI TPBI să vină până lunea viitoare cu un plan clar de reducere a cheltuielilor şi de eficientizare a activităţii companiei! Dacă va fi viabil, voi înainta acest plan Consiliului General şi Guvernului, îl voi discuta în prealabil cu sindicatele. Împreună, trebuie să evităm insolvenţa şi să îmbunătăţim condiţiile de transport public pentru bucureşteni”, a anunţat Ciucu.
Editor : M.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News