Live

Alertă cu bombă la Turnul Eiffel. Monumentul a fost evacuat și închis

Data publicării:
Trei etaje și curtea exterioară a turnului au fost evacuate, în timp ce traficul în zonă a fost restricționat și deviat. Foto: Profimedia Images

Turnul Eiffel a fost evacuat timp de mai multe ore, sâmbătă, din cauza unei alerte cu bombă, relatează CNN. Trei etaje ale turnului, dar și curtea exterioară, au fost evacuate în timp ce autoritățile au evaluat amenințarea.

Un perimetru mare de securitate a fost stabilit rapid în jurul monumentului din capitala franceză, iar traficul în zonă a fost deviat, conform presei locale, care a adăugat că o echipă de geniști a fost adusă la fața locului.

„Este o procedură uzuală pentru astfel de situații. Ele sunt rare, oricum”, a declarat un purtător de cuvânt al SETE, compania care gestionează Turnul Eiffel.

În acest momentul, turnul a fost redeschis publicului.

Aproape șapte milioane de oameni vizitează anual această atracție turistică din Paris.

Monumentul are o secție de poliție la baza pilonului de sud, iar zona din jur se află sub supraveghere video constant. Vizitatorii trebuie, de asemenea, să treacă prin verificări de securitate înainte să intre.

Evacuările sunt rare, dar nu nemaivăzute. În 2019, Turnul Eiffel a mai fost evacuat și închis după ce un bărbat a fost observat în timp ce încerca să se cațere pe monument.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Un interviu ”banal” a făcut internetul ”să explodeze”! Nimeni nu se aștepta la ce avea să urmeze în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Au încătușat-o ca pe un criminal periculos”. Franțuzoaică de 86 de ani, săltată de ICE: venise în SUA pentru iubirea ei din tinerețe

După Marea Britanie, încă o țară din Europa vrea să interzică un concert al rapperului Kanye West

O companie din industria cimentului, condamnată pentru finanțarea terorismului. Bani pentru ISIS și Frontul al-Nusra

De ce a fost interzis absintul în Franța și legătura cu sănătatea mintală a tinerilor de azi și rețelele sociale ca țap ispășitor

Partenerii noștri