Live

Atacuri aeriene pakistaneze în Afganistan: Zece civili, dintre care nouă copii, uciși în timpul nopții

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Cel puţin 10 persoane, printre care nouă copii, şi-au pierdut viaţa în cursul nopţii de luni spre marţi în urma atacurilor aeriene pakistaneze asupra Afganistanului, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului taliban, pe fondul tensiunilor aprinse dintre cei doi vecini.

„Noaptea trecută, în jurul miezului nopţii (...) în provincia Khost, forţele pakistaneze au bombardat casa unui civil (...) Nouă copii (cinci băieţi şi patru fete) şi o femeie au fost ucişi”, a scris Zabihullah Mujahid pe X, relatează AFP preluată de Agerpres.

El a făcut cunoscute alte atacuri în regiunile de frontieră Kunar şi Paktika, soldate cu patru răniţi.

Citește și: Pakistanul şi Afganistanul au ajuns la un acord de încetare imediată a focului

Acestea intervin pe fondul tensiunilor cu Islamabadul şi la o zi după un atac sinucigaş cu bombă împotriva sediului forţelor de securitate pakistaneze dintr-o provincie de la frontiera cu Afganistanul, care nu a fost revendicat deocamdată.

Pe 11 noiembrie, un alt atac în faţa unui tribunal din Islamabad a făcut 12 morţi şi zeci de răniţi. Atacul a fost revendicat de talibanii pakistanezi, care împărtăşesc aceeaşi ideologie ca talibanii care au preluat puterea la Kabul în 2021.

Islamabadul a acuzat atunci o „celulă teroristă” că a fost „dirijată şi ghidată în fiecare etapă de către înaltul comandament cu sediul în Afganistan”.

Citește și: Ciocniri în apropierea frontierei cu Afganistanul, anunță Pakistanul. Cinci soldați pakistanezi și 25 de militanți au murit

După o confruntare armată neobişnuit de intensă în octombrie, cele două ţări au convenit asupra unui armistiţiu fragil, ale cărui detalii nu au putut fi precizate în ciuda mai multor runde de negocieri, care s-au blocat tocmai pe probleme de securitate.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei morți și 12 răniți în Rusia, după un atac ucrainean la Riazan. Două blocuri lovite, susține guvernatorul

Şoigu anunță că Moscova a iniţiat un „dialog pragmatic” cu talibanii și domeniile în care vor colabora Rusia și Afganistanul

Irakul și Pakistanul au încheiat acorduri energetice cu Iranul, în timp ce Teheranul își consolidează controlul asupra Strâmtorii Ormuz

Atac sinucigaș în Pakistan: cel puțin 15 polițiști au fost uciși în urma unei explozii la un post de securitate din nord-vestul țării

Partenerii noștri