Live

Belarusul anunță că va trimite trupe aproape de granița sa cu Ucraina și se plânge că e „amenințat” de țările NATO din jur

Data publicării:
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat sâmbătă o lege care interzice mass-media „neprietenoasă" din ţări străine în Belarus. Foto: Profimedia Images

Belarusul va desfășura trupe de operațiuni speciale în trei zone din apropierea graniței sale sudice cu Ucraina, au anunțat forțele armate ale țării, marți, după ce Aleksandr Lukașenko a vorbit despre posibilitatea obținerii de rachete rusești pentru a consolida apărarea țării, relatează Reuters.

Pe lângă trupele trimise în zona graniței de sud, Belarusul va desfășura și unități de apărare aeriană și de artilerie pentru noi exerciții în vestul țării, a spus Viktor Gulevici, șeful armatei bieloruse.

„SUA și aliații lor continuă să-și accentueze prezența militară la granițele de stat ale Republicii Belarus. Prezența lor a crescut de mai mult de două ori în ultimele șase luni, și din punctul de vedere al cantității dar și din cel al calității”, a spus Gulevici.

Belarusul se plânge frecvent că țările NATO din jur ar concentra trupe în jurul granițelor sale, iar cu acest pretext continuă să efectueze exerciții militare frecvente și de anvergură, uneori în parteneriat cu Rusia.

Citiți și: Lukașenko spune că nu s-a așteptat ca invazia rusească „să se lungească atât”

Un aliat apropiat al lui Putin, Lukașenko a spus, în martie, că armata bielorusă nu se va alătura celei ruse pentru invadarea Ucrainei, însă în prima zi a invaziei, teritoriul acestei țări a fost folosit ca punct de plecare pentru trupele rusești.

Lukașenko a mai spus și că Rusia a fost de acord să ajute Belarusul să producă rachete similare cu cele Iskander, pe care rușii le-au folosit în războiul din Ucraina.

„Suntem realiști, înțelegem că nu vom putea să învingem NATO. Dar putem să le facem pagube, mai ales în teritoriile din care vom fi atacați”, a mai spus dictatorul din Belarus.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Emoție pură! Nadal a fost eliminat și și-a luat rămas-bun: ”O amintire de neuitat”. ”Râuri” de lacrimi în loja sa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kyiv Post: Un ofițer rebel cecen vorbește despre o armată insurgentă care să dărâme regimul lui Kadîrov

SUA îşi îndeamnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot. România, printre țările care dețin astfel de sisteme

Ucraina nu vrea să-i aducă forțat în țară pe bărbații care au fugit de război în străinătate, deși suferă de o lipsă de soldați

Rusia susține că a doborât șase rachete americane de tip ATACMS. Ar fi fost interceptate deasupra Crimeei ocupate

Partenerii noștri