Live

Video Ce poate face noua rachetă balistică FP-7, testată de producătorul rachetei „Flamingo”. Imagini cu noua armă a Ucrainei

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Captură video X

Controversata companie ucraineană de apărare Fire Point, cunoscută pentru producerea rachetei „Flamingo”, a publicat, vineri, imagini cu un nou tip de armament: racheta balistică FP-7, relatează Kyiv Independent

Denis Shtilierman, co-proprietar al Fire Point, a distribuit pe rețelele sociale un videoclip cu lansarea reușită a FP-7, care a fost un test, și a scris: „Primim cu entuziasm racheta balistică FP-7”.

Conform publicației ucrainene Militarnyi, compania a prezentat pentru prima dată specificațiile tehnice ale FP-7 la Expoziția Internațională de Apărare MSPO din Polonia, în septembrie 2025.

Racheta balistică FP-7, dezvoltată de compania ucraineană Fire Point, are o rază de acțiune de până la 200 de kilometri și poate atinge viteze de până la 1.500 de metri pe secundă. Focul de precizie este asigurat de o abatere medie de 14 metri, iar racheta transportă un focos de 150 de kilograme. Lansată de pe o platformă terestră, FP-7 are o durată maximă de zbor de aproximativ 250 de secunde și este destinată distrugerii țintelor situate la distanțe medii.

Videoclipul testului FP-7 a fost publicat în aceeași zi în care Rusia a susținut că apărarea sa aeriană a doborât o rachetă Flamingo (FP-5), în timpul unui atac aerian la nivel național. Ucraina nu a comentat presupusul incident.

 

Racheta Flamingo, deja utilizată în atacuri 

Racheta Flamingo a fost folosită public doar în câteva ocazii de la dezvăluirea sa, vara trecută. Pe 21 februarie, Ucraina a lansat cu succes rachete Flamingo asupra fabricii de rachete din Votkinsk, din Rusia.

Această armă ar putea crește semnificativ capacitatea Ucrainei de atacuri la distanțe lungi, însă precizia și eficiența împotriva apărării aeriene ruse rămân neclare.

Compania Fire Point a fost în centrul mai multor controverse, legate de originile sale misterioase, presupuse legături cu oficiali corupți și creșterea rapidă de la înființarea din 2023.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Comunicat oficial dat de FIFA, după ce 23 de milioane de oameni au cerut excluderea definitivă a Argentinei de la Cupa Mondială

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina condamnă „încălcarea spațiului aerian al României de către o dronă rusească”. Apel pentru „un răspuns pe măsura amenințării”

„Ucrainenilor, nu aveți empatie?” Comercianți ruși, în lacrimi după ce dronele au lovit noi depozite în apropiere de Sankt Petersburg

Laura Loomer, influencer MAGA şi o apropiată a lui Trump, îşi schimbă radical poziţia faţă de Ucraina după o vizită la Kiev

Situația de securitate a României va continua să fie „destul de critică”, spune șeful Armatei. Care e riscul unui atac direct al Rusiei

Partenerii noștri