Live

Cine era "Fantoma din Kiev". Povestea pilotului erou din Ucraina care a doborât peste 40 de avioane ale rușilor

Data actualizării: Data publicării:
Maiorul Stepan Tarabalka a doborât aproximativ 40 de avioane ale rușilor. FOTO: Captură New York Post

Povestea pilotului ucrainean care a fost numit "Fantoma din Kiev" după ce a doborât zeci de avioane rusești a fost dezvăluită de jurnaliștii de la The Times of London.

Maiorul Stepan Tarabalka a eliminat peste 40 de avioane ale rușilor până în data de 13 martie când a fost doborât în urma unui atac.

Eroismul pilotului în vârstă de 29 de ani a ajuns legendar când guvernul ucrainean a făcut public că în chiar prima zi de război a doborât șase avioane ale rușilor.

"Oamenii îl numesc <Fantoma din Kiev>. Și pe bună dreptate - acest as al UAF (Forțele Aeriene Ucrainene) domină cerurile capitalei și țării noastre și a devenit deja un coșmar pentru aeronavele rusești invadatoare", spunea guvernul ucrainean.

Ulterior, Statul Major al armatei Ucrainei a postat pe Twitter o fotografie a pilotului în cabina aeronavei sale MiG-29, având fața acoperită, cu mesajul: "Invadatorule, vin după sufletul tău!".

Lui Tarabalka i-a fost acordată post-mortem cea mai importantă medalie a Ucrainei pentru vitejie în luptă, Ordinul Steaua de Aur, cu titlul de Erou al Ucrainei.

Surse ucrainene au declarat pentru publicația The Times că ochelarii și casca militarului vor fi scoase la licitație la Londra.

Mulți oameni s-au întrebat în timp dacă chiar exista acest pilot numit "Fantoma", deoarece identitatea lui nu fusese dezvăluită. Nici măcar familia lui nu știa în ce misiuni era plecat.

"Știam că zbura într-o misiune. Și și-a îndeplinit misiunea. Apoi nu s-a mai întors. Acestea sunt toate informațiile pe care le avem", le-a declarat jurnaliștilor de la New York Post tatăl lui.

Părinții, Natalia și Evon Tarabalka, au povestit cum fiul lor a visat de mic să devină pilot de luptă, casa lor fiind lângă un aerodrom militar din localitatea Korolivka.

"Încă din copilărie, a visat mereu să zboare mai sus decât norii. Urmărea întotdeauna exercițiile și demonstrațiile parașutiștilor. Alerga mereu să vadă unde aterizau", a spus mama lui.

Părinții tânărului au declarat că fiul lor a devenit pilot prin propriile forțe: "A făcut totul singur. Noi l-am ajutat doar cu rugăciuni".

Stepan Tarabalka avea un băiat de opt ani.

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nota surprinzătoare primită de Radu Drăgușin după ce a jucat 103 de minute în ultimul meci al sezonului pentru Tottenham

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul britanic al Apărării este „foarte îngrijorat” de partneriatul dintre Putin și Xi Jinping: „E o amenințare”

Ucrainenii au distrus vânătorul rusesc de mine Proiect 266-M Kovroveţ: "Încă o zi proastă pentru flota rusă de la Marea Neagră"

"Se pregătește un mare haos". Mii de luptători ruși au ajuns în zece baze din Libia, stârnind îngrijorări cu privire la planul Moscovei

Zelenski: "Partenerii noștri se tem că Rusia va pierde acest război". Cum a argumentat liderul de la Kiev această declarație

Partenerii noștri