Live

Crește bilanțul morților după viitura devastatoare în Nepal. Alte 4.850 de persoane sunt în continuare dispărute

Data publicării:
Inundații devastatoare în regiunea de graniță dintre Nepal și Tibet. Continuă operațiunile de căutare și salvare. Foto: Profimedia

Cel puţin 1.127 de persoane au murit, iar alte 4.850 sunt în continuare date dispărute în Nepal, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de poliţia nepaleză miercuri, la o săptămână de la viitura devastatoare care a distrus localităţi întregi din nordul şi centrul ţării, transmit agenţiile de presă EFE şi DPA.

Un număr de 77 de cadavre au fost recuperate în ultimele ore, în cadrul operaţiunilor de căutare şi salvare, potrivit Agerpres.

Totodată, numărul persoanelor date dispărute a crescut cu aproape o mie comparativ cu ziua precedentă, după restabilirea comunicaţiilor în zonele afectate, ceea ce a permis obţinerea de informaţii suplimentare.

Printre decedaţi se numără cel puţin 77 de copii. De asemenea, au fost găsite peste 400 de fragmente de corp, potrivit raportului publicat cu date actualizate până la ora locală 08.00 (02:15 GMT).

Majoritatea rămăşiţelor umane recuperate nu au fost identificate, conform DPA. Identificarea ar putea fi realizată prin analize ADN, potrivit autorităţilor.

Cel puţin 583 de cetăţeni străini sunt în continuare daţi dispăruţi în urma tragediei, au confirmat marţi pentru EFE surse oficiale.

Autorităţile au salvat 6.541 de persoane, dintre care 580 de străini.

Dintre cadavrele recuperate până în prezent, doar 95 fuseseră predate familiilor îndoliate până miercuri dimineaţă, potrivit poliţiei nepaleze.

Bilanţul victimelor din China, în regiunea Tibet, s-a menţinut la 16.

Guvernul Nepalului a trimis luni o solicitare urgentă consiliului de administraţie al Fondului de Răspuns la Pierderi şi Daune (FRLD), un mecanism global de finanţare climatică, prin care a cerut asistenţă financiară în urma dezastrului, notează EFE.

Viitura, descrisă de observatorii locali drept cea mai gravă din istoria recentă, a provocat, potrivit rapoartelor, o creştere cu 15-18 metri peste nivelul obişnuit al râului Trishuli, devastând aşezările aflate pe 72 de kilometri de-a lungul acestuia.

Totodată, viitura a distrus punctul de frontieră Rasuwagadhi-Kerung, situat la graniţa dintre Nepal şi China, o rută cheie pentru comerţul bilateral, şi a afectat zeci de aşezări.

Viitura catastrofală, care a antrenat apă, noroi, gheaţă şi resturi, a măturat totul în calea sa în regiunea de frontieră. Experţii consideră că o prăbuşire masivă a gheţarului de pe partea tibetană a declanşat acest dezastru.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat asupra riscului de izbucnire a unor epidemii în zonele afectate. Numărul mare al persoanelor strămutate, care trăiesc înghesuite, împreună cu inundaţiile şi apa stagnantă, au crescut riscul de răspândire a bolilor infecţioase, a indicat OMS.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Xi Jinping cere statelor din Orientul Mijlociu să se opună „interferențelor externe”: „Să fim stăpânii propriilor noastre afaceri”

Xi Jinping își construiește „majoritatea globală” înaintea întâlnirii cu Trump. China vrea un rol mai puternic în ordinea mondială

Summit tripartit istoric la orizont: Putin, Trump și Xi Jinping ar putea discuta față în față la APEC 2024

Xi Jinping în Egipt: Cum rescrie vizita liderului chinez jocul alianțelor în Orientul Mijlociu, pe fondul conflictului din Iran

Partenerii noștri