De ce răspunsul Iranului la un atac militar al SUA ar putea fi diferit de data aceasta (Analiză BBC)
Sosirea grupului de luptă al portavionului USS Abraham Lincoln în zona de responsabilitate a Comandamentului Central al SUA, aproape de apele iraniene, în contextul celei mai ample și violente represiuni a protestelor din Iran, arată că Washingtonul și Teheranul sunt acum mai aproape de o confruntare directă, decât în orice alt moment din ultimii ani, relatează BBC.
Liderii iranieni se află într-o situație dificilă, între o mișcare de protest care cere din ce în ce mai insistent înlăturarea regimului și un președinte american care și-a păstrat intențiile în mod deliberat neclare, alimentând anxietatea nu numai la Teheran, ci și în întreaga regiune, deja instabilă.
Răspunsul Iranului la un potențial atac militar al SUA s-ar putea să nu urmeze modelul familiar, atent calibrat, observat în confruntările anterioare cu Washingtonul, notează sursa citată.
Amenințările recente ale președintelui Donald Trump, făcute în contextul reprimării violente a protestelor din Iran, vin într-un moment de tensiune internă excepțională pentru Republica Islamică. Drept urmare, orice atac al SUA prezintă acum un risc semnificativ mai mare de escaladare rapidă, atât la nivel regional, cât și în interiorul Iranului.
În ultimii ani, Teheranul a arătat o preferință pentru represalii întârziate și limitate.
După atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene din 21-22 iunie 2025, Iranul a răspuns cu un atac cu rachete asupra bazei aeriene Al Udeid din Qatar, operată de americani, a doua zi.
Potrivit președintelui Trump, Iranul a avertizat în prealabil asupra atacului, permițând apărării aeriene să intercepteze majoritatea rachetelor. Nu au fost raportate victime.
Un model similar a fost în ianuarie 2020, în timpul primei președinții a lui Trump. După asasinarea de către SUA a comandantului Forței Quds, Qassem Soleimani, în apropierea aeroportului din Bagdad, la 3 ianuarie, Iranul a ripostat cinci zile mai târziu, lansând rachete asupra bazei aeriene americane Ain al-Asad din Irak.
Din nou, a fost emis un avertisment prealabil. Deși niciun membru al personalului american nu a fost ucis, zeci de persoane au raportat ulterior leziuni cerebrale traumatice. Acest episod a întărit percepția că Teheranul a încercat să gestioneze escaladarea conflictului, mai degrabă decât să o provoace.
Un răspuns diferit
Situația actuală este însă cu totul diferită.
Iranul iese dintr-una dintre cele mai grave perioade de tulburări interne de la înființarea Republicii Islamice în 1979.
Protestele care au izbucnit la sfârșitul lunii decembrie și începutul lunii ianuarie au fost reprimate cu violență. Organizațiile pentru drepturile omului și personalul medical din țară raportează că mii de persoane au fost ucise, iar multe altele au fost rănite sau arestate.
Cifrele exacte nu pot fi verificate din cauza lipsei de acces și a blocării internetului, care durează de mai bine de două săptămâni. Autoritățile iraniene nu și-au asumat responsabilitatea pentru aceste decese, dând vina pe ceea ce ele descriu ca „grupuri teroriste” și acuzând Israelul că a instigat protestele.
Această versiune a fost repetată la cele mai înalte niveluri ale statului. Secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului a declarat recent că protestele ar trebui considerate o continuare a războiului de 12 zile cu Israelul din vara trecută, o interpretare care oferă o perspectivă asupra răspunsului autorităților, care pun pe primul plan securitatea, și care ar fi putut fi folosită ca scuză pentru a justifica amploarea și intensitatea represiunii.
Deși amploarea protestelor de stradă a scăzut de atunci, acestea nu au încetat. Nemulțumirile rămân nerezolvate, iar prăpastia dintre o mare parte a societății și sistemul de guvernare rareori a părut atât de mare.
Pe 8 și 9 ianuarie, forțele de securitate ar fi pierdut controlul asupra unor părți din mai multe orașe și cartiere, înainte de a-și reafirma autoritatea prin forță copleșitoare.
Această scurtă pierdere a controlului pare să fi destabilizat profund autoritățile. Calmul care a urmat a fost impus, mai degrabă decât negociat, lăsând situația extrem de explozivă.
Retorică fără compromisuri
În acest context, natura oricărui atac al SUA devine critică.
Un atac limitat ar putea permite Washingtonului să revendice succesul militar, evitând în același timp un război regional imediat, dar ar putea oferi autorităților iraniene un pretext pentru o nouă rundă de represiuni interne.
Un astfel de scenariu riscă să ducă la noi represiuni, arestări în masă și un nou val de sentințe severe, inclusiv pedepse cu moartea, pentru protestatarii aflați deja în detenție.
La celălaltă extremă, o campanie militară a americanilor mai amplă, care ar slăbi sau paraliza în mod semnificativ statul iranian, ar putea împinge țara în pragul haosului.
Prăbușirea bruscă a autorității centrale într-o țară cu peste 90 de milioane de locuitori e puțin probabil să ducă la o tranziție curată sau rapidă. În schimb, ar putea declanșa o instabilitate prelungită, violențe între facțiuni și efecte de propagare în întreaga regiune, cu consecințe care ar putea dura ani de zile până să fie controlate.
Aceste riscuri ajută la explicarea retoricii din ce în ce mai intransigente din partea Teheranului.
Comandanții superiori atât din Corpul Gărzii Revoluționare Islamice, cât și din forțele armate regulate, împreună cu înalți oficiali politici, au avertizat că orice atac al SUA, indiferent de amploare, va fi tratat ca un act de război.
Astfel de declarații au neliniștit vecinii Iranului, în special statele din Golf care găzduiesc forțe americane. O reacție rapidă din partea Iranului ar pune aceste țări, și Israelul, în pericol imediat, indiferent de implicarea lor directă, și ar crește probabilitatea ca un conflict să se extindă mult dincolo de Iran și Statele Unite.
Și Washingtonul se confruntă cu constrângeri. Trump a avertizat în repetate rânduri autoritățile iraniene să nu recurgă la violență împotriva protestatarilor și, în momentul culminant al manifestațiilor, le-a spus iranienilor că „ajutorul este pe drum”. Aceste remarci au circulat pe scară largă în Iran și au creat așteptări în rândul protestatarilor.
Iranul poate renunța la modelul represaliilor simbolice
Trump știe că Iranul este mai slab din punct de vedere militar decât era înainte de războiul de 12 zile din vara trecută, iar Teheranul este conștient că nu e dispus la un conflict deschis, pe scară largă.
Această conștientizare reciprocă poate oferi o oarecare garanție de siguranță, dar ar putea crea și percepții periculoase, fiecare parte putând să-și supraestimeze influența sau să interpreteze greșit intențiile adversarului.
Pentru Trump, găsirea unui echilibru, oricare ar fi acesta, este crucială. El are nevoie de un rezultat pe care să-l poată prezenta ca o victorie, fără a împinge Iranul într-un nou ciclu de represiune sau într-o prăbușire în haos.
Pentru liderii iranieni, pericolul constă în sincronizare și percepție. Modelul anterior al Iranului de represalii simbolice întârziate ar putea să nu mai fie suficient dacă aceștia consideră că rapiditatea este esențială pentru a reafirma descurajarea în exterior și controlul în interiorul țării.
Iar o reacție rapidă ar crește brusc riscul ca actorii regionali să fie atrași într-un conflict pe care puțini și-l pot permite.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News