Live

După un an de închisoare, Rusia prelungește detenția jurnalistei americane Alsu Kurmașeva, răpită și închisă de regimul Putin

Data publicării:
Alsu Kurmașeva a fost arestată de ruși anul trecut. Foto: Profimedia Images

Un tribunal din Rusia a prelungit, luni, detenția jurnalistei ruso-americane Alsu Kurmașeva, răpită de regimul criminal de la Kremlin și acuzată de fapte fictive, până pe 5 iunie.

Kurmaşeva, reporter al Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), post finanţat de congresul american, a fost arestată anul trecut pentru că nu fusese înregistrată drept agent al „străinătăţii”, calificativ jignitor impus de justiţia rusă ce obligă persoanele sau entităţile vizate să se supună unor constrângeri administrative grele.

Ea este acuzată şi de publicarea unor „informaţii false” cu privire la armata rusă, ceea ce îi poate aduce 15 ani de închisoare. Kremlinul a criminalizat „publicarea de informații false” despre armata rusă, un cap de acuzare vag pe care dictatura din Rusia îl folosește pentru a-și reduce la tăcere adversarii politici.

În timpul audierii desfăşurate, luni, la Kazan, capitala republicii Tatarstan, Alsu Kurmaşeva a apărut zâmbitoare, dar s-a plâns de condiţiile de detenţie, cauzate de starea de degradare avansată a celulei sale.

„Acuzaţiile aduse contra lui Alsu sunt lipsite de fundament. Nu este vorba despre o procedură legală, ci despre o stratagemă politică, iar Alsu şi familia sa plătesc un preţ teribil în mod nejustificat”, a denunţat într-un mesaj preşedintele RFE/RL, Stephen Capus.

Jurnalista, care locuieşte în mod normal la Praga alături de soţul său şi cele două fiice adolescente, a mers în Rusia pentru a-şi vizita mama bolnavă pe 20 mai, dar apoi nu a putut părăsi teritoriul rus, paşapoartele sale american şi rus fiindu-i confiscate.

Conform presei ruse, acuzaţia de răspândire de „informaţii false” este legată de participarea jurnalistei la publicarea unei cărţi cu mărturii ale ruşilor care se opun ofensivei din Ucraina.

Organizaţii pentru drepturile omului estimează că detenţia lui Alsu Kurmaşeva constituie o nouă etapă în campania rusească împotriva presei independente, care s-a intensificat de la începerea invaziei rusești în Ucraina, în februarie 2022.

SUA acuză Rusia, de asemenea, că recurge la arestări nejustificate ale cetăţenilor americani pentru a putea face un schimb contra ruşilor aflaţi în detenţie în Occident. Alsu Kurmaşeva, care s-a alăturat echipei RFE/RL în 1998, lucrează pentru serviciul în limbile tătară şi başkiră.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Șocant”: au decis să divorțeze, după 12 ani! ”Cea mai frumoasă femeie din lume” crede că urmează o altă ”lovitură”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primul politician transgender din Rusia a anunțat că revine la genul său inițial: „Am realizat că sunt bărbat în postul mare”

Ce părere au chinezii despre Vladimir Putin: „Mi s-a părut mereu foarte frumos”/ „Trebuie respectat”

Zelenski e în Harkov, cel mai fierbinte punct al frontului. În timp ce mii de femei și copii erau evacuați, rușii "îi vânau" cu drone

UE va sancționa presa rusă. Moscova e furioasă și amenință: „Vom reacţiona foarte dureros împotriva occidentalilor”

Partenerii noștri