Live

Este oficial: SUA îl așteaptă pe Vladimir Putin la Washington. De 23 de ani un președinte rus nu a mai fost într-o vizită de stat la Casa Albă

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump îi strânge mâna lui Vladimir Putin, imagine de arhivă. Foto: Kremlin.ru

Statele Unite l-au invitat pe preşedintele rus Vladimir Putin în vizită la Washington, a anunţat vineri consilierul Casei Albe pe probleme de securitate naţională, John Bolton, relatează News.ro, care citează Reuters.

Vladimir Putin şi Donald Trump urmează să se întâlnească la Paris, la 11 noiembrie, în marja ceremoniilor organizate cu ocazia marcării centenarului sfârşitului Primului Război Mondial, a precizat Bolton într-o conferinţă de presă la Tbilisi, capitala Georgiei.

Pe de altă parte, Emmanuel Macron şi Donald Trump au discutat joi seara la telefon pentru a-şi coordona poziţiile înaintea summitului între Turcia, Rusia, Franţa şi Germania pe tema situaţiei din Siria, prevăzut sâmbătă la Istanbul, a anunţat Palatul Élysée, relatează AFP.

„Preşedintele Republicii a prezentat mizele acestei întâlniri care vizează să permanentizeze armistiţiul în regiunea Idleb şi să aprofundeze discuţii referitoare la procesul politic de soluţionare a conflictului în Siria”, a precizat într-un comunicat preşedinţia franceză.

„Statele Unite şi Franţa împărtăşesc aceleaşi obiective securitare, umanitare şi politice în Siria, iar preşedintele american i-a cerut preşedintelui Republicii să poarte această poziţie comună la summitul de la Istanbul”, potrivit Élysée.

În pofida unor aşteptări „modeste”, Parisul speră ca la acest summit să aibă loc progrese în domeniul securităţii şi în procesul politic din Siria, a precizat o sursă de la preşedinţie.

Parisul doreşte o prelungire a armistiţiului la Idleb şi o garantare a accesului convoaielor umanitare. Cel puţin şase astfel de convoaie sunt blocate, în prezent, la Damasc de către regim, potrivit acestei surse.

Franţa doreşte de asemenea să se avanseze în crearea unui comitet constituţional, alcătuit în proporţie de o treime din reprezentanţi ai regimului, o treime reprezentanţi ai opoziţiei şi o treime reprezentanţi independenţi.

„Noi dorim ca sâmbătă cei patru lideri să ia o decizie clară şi să spună că acest comitet trebuie să fie atestat de ONU în componenţa sa şi să poată să se întrunească la Geneva pentru prima oară, în săptămânile care urmează, până la sfârşitul anului”, subliniază Élysée.

„Noi dorim ca membrii comunităţii internaţionale să exercite presiuni maxime, pentru ca regimul de la Damasc să accepte să se angajeze în acest proces politic”, potrivit aceleiaşi surse.

Ultima vizită de stat a unui lider rus la Washington datează din perioada președinției lui Bill Clinton și a fost Boris Elțîn, pe 23 octombrie 1995. Vladimir Putin și Dmitri Medvedev (când a fost președinte) au mai fost oaspeții Casei Albe, dar nu erau într-o vizită oficială de stat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump s-a oferit să-l ducă pe Kim Jong Un acasă cu Air Force One. Mărturii șocante ale foștilor săi consilieri

John Bolton dă de înțeles că Donald Trump ar putea retrage SUA din NATO: Cine ştie ce ar mai putea face în al doilea mandat?

Recep Erdogan acuză afirmaţiile „mincinoase şi manipulatoare” din cartea lui John Bolton

Cartea pe care Trump a încercat să o interzică, pusă la vânzare în SUA. „Procesul de decizie la Casa Albă arată ca o bătaie cu mâncare”

Partenerii noștri