Este oficial: SUA îl așteaptă pe Vladimir Putin la Washington. De 23 de ani un președinte rus nu a mai fost într-o vizită de stat la Casa Albă

Data actualizării: Data publicării:
Cadru oficial. În sală, în fundal, se văd steagurile Statelor Unite și al Federației Ruse. În primplan, stând pe scaune, Donald Trump și Vladimir Putin își strâng mâna.
Donald Trump îi strânge mâna lui Vladimir Putin, imagine de arhivă. Foto: Kremlin.ru

Statele Unite l-au invitat pe preşedintele rus Vladimir Putin în vizită la Washington, a anunţat vineri consilierul Casei Albe pe probleme de securitate naţională, John Bolton, relatează News.ro, care citează Reuters.

trump putin - kremlin.ru
Donald Trump îi strânge mâna lui Vladimir Putin.

Vladimir Putin şi Donald Trump urmează să se întâlnească la Paris, la 11 noiembrie, în marja ceremoniilor organizate cu ocazia marcării centenarului sfârşitului Primului Război Mondial, a precizat Bolton într-o conferinţă de presă la Tbilisi, capitala Georgiei.

Pe de altă parte, Emmanuel Macron şi Donald Trump au discutat joi seara la telefon pentru a-şi coordona poziţiile înaintea summitului între Turcia, Rusia, Franţa şi Germania pe tema situaţiei din Siria, prevăzut sâmbătă la Istanbul, a anunţat Palatul Élysée, relatează AFP.

„Preşedintele Republicii a prezentat mizele acestei întâlniri care vizează să permanentizeze armistiţiul în regiunea Idleb şi să aprofundeze discuţii referitoare la procesul politic de soluţionare a conflictului în Siria”, a precizat într-un comunicat preşedinţia franceză.

„Statele Unite şi Franţa împărtăşesc aceleaşi obiective securitare, umanitare şi politice în Siria, iar preşedintele american i-a cerut preşedintelui Republicii să poarte această poziţie comună la summitul de la Istanbul”, potrivit Élysée.

În pofida unor aşteptări „modeste”, Parisul speră ca la acest summit să aibă loc progrese în domeniul securităţii şi în procesul politic din Siria, a precizat o sursă de la preşedinţie.

Parisul doreşte o prelungire a armistiţiului la Idleb şi o garantare a accesului convoaielor umanitare. Cel puţin şase astfel de convoaie sunt blocate, în prezent, la Damasc de către regim, potrivit acestei surse.

Franţa doreşte de asemenea să se avanseze în crearea unui comitet constituţional, alcătuit în proporţie de o treime din reprezentanţi ai regimului, o treime reprezentanţi ai opoziţiei şi o treime reprezentanţi independenţi.

„Noi dorim ca sâmbătă cei patru lideri să ia o decizie clară şi să spună că acest comitet trebuie să fie atestat de ONU în componenţa sa şi să poată să se întrunească la Geneva pentru prima oară, în săptămânile care urmează, până la sfârşitul anului”, subliniază Élysée.

„Noi dorim ca membrii comunităţii internaţionale să exercite presiuni maxime, pentru ca regimul de la Damasc să accepte să se angajeze în acest proces politic”, potrivit aceleiaşi surse.

viewscntUltima vizită de stat a unui lider rus la Washington datează din perioada președinției lui Bill Clinton și a fost Boris Elțîn, pe 23 octombrie 1995. Vladimir Putin și Dmitri Medvedev (când a fost președinte) au mai fost oaspeții Casei Albe, dar nu erau într-o vizită oficială de stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...