Live

Kaja Kallas, după anunțul privind retragerea forțelor SUA din Germania: „Trebuie să consolidăm pilonul european din cadrul NATO”

Data publicării:
Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas. Sursa foto: Profimedia Images

Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat că decizia Statelor Unite de a retrage mii de soldați din Germania i-a luat prin surprindere pe liderii europeni, conform Politico.

În marja summitului Comunității Politice Europene de la Erevan, în Armenia, Kallas a declarat: „Se vorbește de mult timp despre retragerea trupelor americane din Europa. Dar, desigur, momentul ales pentru acest anunț este o surpriză”.

Declarațiile sale au venit în urma unor informații potrivit cărora Pentagonul intenționează să retragă aproximativ 5.000 de soldați din Germania în următoarele șase până la 12 luni. Sâmbătă, în cadrul unei declarații de presă susținute în Florida, președintele american Donald Trump a confirmat acest plan, afirmând că prezența militară în Germania va fi redusă „cu mult mai mult decât 5.000 de soldați”.

Kallas a prezentat această măsură ca pe un semnal de alarmă pentru apărarea europeană, subliniind că nu se mai poate considera de la sine înțeles faptul că ne bazăm pe forțele americane.

„Cred că acest lucru arată că trebuie să consolidăm cu adevărat pilonul european din cadrul NATO și că trebuie să facem cu adevărat mai mult”, a afirmat ea. „Trupele americane nu se află în Europa doar pentru a proteja interesele europene, ci și pe cele americane”.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a minimizat, de asemenea, în mod public impactul operațional imediat al deciziei Statelor Unite.

Măsura luată de administrația americană survine pe fondul tensiunilor dintre Trump și cancelarul german Friedrich Merz, mai ales după ce Merz a declarat săptămâna trecută că Washingtonul era „umilit” de Iran.

Întrebată direct dacă Trump ar putea încerca să-l pedepsească pe Merz, Kallas a refuzat să facă speculații: „Păi, nu pot să-i citesc gândurile președintelui Trump”, a spus ea. „Așa că trebuie să explice el însuși”.

Citește și: 

Avertismentul unor lideri republicani după anunțul privind retragerea trupelor SUA din Germania: Transmite un semnal greșit lui Putin

Deciziile lui Trump care pun cel mai mult în pericol Europa. De ce retragerea trupelor SUA din Germania nu este principala problemă

Editor : A.M.G.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Vinicius s-a dus direct la Haaland, în timpul interviului. Gestul făcut în fața "Bestiei", cu zeci de reporteri prezenți

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CM 2026. Ce a spus Donald Trump după ce FIFA i-a anulat cartonașul roșu lui Balogun

Industria de armament și Trump, cei doi factori care consolidează statutul Turciei în NATO: „Europenii nu mai vor tensiuni cu Ankara”

CM 2026: Casa Albă l-ar fi contactat pe șeful FIFA pentru ca jucătorul SUA Balogun să scape de suspendare înainte de meciul cu Belgia

Trump se va întâlni cu Zelenski în marja summitului NATO. Oficial american: Situația de pe câmpul de luptă din Ucraina s-a blocat

Partenerii noștri