Live

Fosta primă-doamnă a Coreei de Sud, Kim Keon Hee, a fost condamnată la un an şi opt luni de închisoare. Ce acuzații i s-au adus

Data publicării:
Kim Keon Hee. Sursa foto: Profimedia Images

Un tribunal sud-coreean a condamnat-o miercuri pe fosta primă-doamnă Kim Keon Hee la un an şi opt luni de închisoare, după ce a găsit-o vinovată pentru acceptarea de mită de la oficialii Bisericii Unite în schimbul unor favoruri politice, relatează Reuters.

În schimb, tribunalul a achitat-o pe Kim, soţia fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, care a fost demis din funcţie anul trecut, de acuzaţiile de manipulare a preţului acţiunilor şi de încălcarea legii privind fondurile politice.

Procurorii au cerut 15 ani de închisoare şi amenzi de 2,9 miliarde de woni (2 milioane de dolari) pentru acuzaţii care includ acceptarea de genţi de lux Chanel şi un colier cu diamante de la Biserica Unită din Coreea de Sud în schimbul unor favoruri politice.

Instanţa a constatat că nu există dovezi suficiente pentru a conchide că Kim este vinovată de manipularea preţurilor acţiunilor şi de încălcarea legilor privind finanţarea politică, acuzaţii legate de primirea unor sondaje de opinie de la un intermediar influent în schimbul intervenţiei sale în alegerea candidaţilor incluşi în aceste sondaje.

Kim a negat toate acuzaţiile

Decizia, care poate fi contestată de fosta primă-doamnă sau de procurori, vine în contextul unei serii de procese care au urmat anchetelor deschise după impunerea în 2024, pe termen foarte scurt, a legii marţiale de către fostul preşedinte Yoon şi după scandalurile conexe care au implicat cuplul prezidenţial cândva foarte puternic.

Kim a negat toate acuzaţiile. Avocatul ei a declarat că echipa va analiza hotărârea şi va decide dacă va face apel împotriva condamnării pentru luare de mită.

Kim a intrat în sala de judecată a Tribunalului Central din Seul îmbrăcată într-un costum închis la culoare şi purtând o mască de protecţie, şi a stat în linişte în timp ce judecătorul principal al unui complet format din trei judecători a pronunţat verdictul.

Biserica Unită a declarat că respectivele cadouri i-au fost oferite fără a se aştepta la nimic în schimb. Liderul său, Han Hak-ja, care este şi el judecat, a negat că ar fi ordonat mituirea lui Kim.

Yoon, care a fost destituit din funcţie în aprilie anul trecut, se confruntă, de asemenea, cu opt procese, inclusiv pentru acuzaţii de insurecţie, după ce a eşuat în încercarea de a impune legea marţială în decembrie 2024.

El a făcut apel împotriva pedepsei cu cinci ani de închisoare care i-a fost aplicată luna aceasta pentru obstrucţionarea încercărilor de arestare după decretul său privind legea marţială.

Editor : C.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a aflat cauza accidentului din județul Timiș! Unul dintre supraviețuitori a spus ce s-a întâmplat înainte de tragedie

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, rămâne în arest preventiv. Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă

Președintele suspendat al Coreei de Sud, găsit vinovat în primul dintre cele patru procese. Ce urmează pentru Yoon Suk Yeol

Cristian Radu, primarul suspendat al Mangaliei, rămâne în arest preventiv. Decizia Tribunalului Constanța

Cazul Sorina Pintea: Înalta Curte amână pentru a patra oară decizia în cazul fostei ministre a Sănătății. Când e noul termen

Partenerii noștri