Video Reacția antrenorului PAOK Salonic, după accidentul în care au murit 7 fani. Lucescu: „Tristețea e imensă. Suporterii sunt ca o familie”

Data actualizării: Data publicării:
razvan lucescu

Antrenorul lui PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a reacționat în urma accidentului rutier din județul Timiș, în care au murit 7 suporteri ai echipei grecești. În exclusivitate pentru DigiSport, antrenorul român îi asigură pe suporteri că echipa este alături de familiile îndurerate. Clubul PAOK va plăti pentru repatrierea trupurilor celor decedați.

 Tragedia s-a petrecut aproape de Lugoj, pe DN6, când un microbuz în care se aflau zece oameni, toți fani ai grupării din Salonic, a intrat într-o depășire, nu a mai reușit să revină pe banda sa și s-a ciocnit frontal cu un TIR, care venea din sens opus. Șapte persoane au decedat, iar trei au fost rănite.

La câteva ore de la accident, Răzvan Lucescu a oferit o reacție pentru Digi Sport. Gândurile antrenorului român s-au îndreptat către familiile celor decedați:

E într-adevăr o tragedie imensă. Probabil că în România nu s-a percepe la fel ca aici. Să știi că PAOK e ceva special, toți cei care susțin echipa se consideră o familie imensă. Când apar astfel de situații, se resimte enorm, se trăiește la cote maxime, tristețea e imensă. Pe lângă trăirile acestor oameni, există familiile. Nu vreau să mă gândesc, îmi pare atât de rău pentru ceea ce trăiesc în aceste momente. Nu putem decât să fim cu sufletul alături de ei. Pe de altă parte, sunt tineri, e păcat. Tragedii există, sunt în fiecare moment în lumea asta. Toți cei care sunt parte trebuie să aibă forța să meargă înainte, iar noi, cei care suntem lângă ei, să-i susținem din toate punctele de vedere”, a transmis Răzvan Lucescu.

În cursul serii de marți, antrenorul a mers la stadionul Toumba” pentru a depune o coroană de flori în memoria fanilor care și-au pierdut viața, mai anunță Digi Sport.

Citește și:

Suporteri PAOK Salonic, la Timişoara, pentru a se interesa de răniții din accidentul de pe DN6. Ambasadoarea elenă, vizită la spital

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Ce ar fi descoperit Brigitte în telefonul lui Emmanuel Macron înainte de momentul viral din avion: "Te găsesc...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, scandal într-un restaurant. Martorii spun că a țipat, a lătrat și s-a plimbat cu un cuțit în...
Film Now
John Travolta, cu beretă pe cap, lacrimi în ochi și fiica la braț, la Cannes. A primit Palme d’Or onorific...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
Vestea așteptată de 2.000.000 pensionari. CCR a anunțat că va analiza dacă CASS la pensie încalcă legea
Digi FM
Tudor Chirilă, mesaj puternic pentru Alexandra Căpitănescu: „Cea mai tare voce rock românească din ultimii 20...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...