Live

Ce spune China despre summitul dintre Donald Trump și Kim Jong-un

Data actualizării: Data publicării:

China, principala aliată a Coreei de Nord, a salutat marţi summitul de la Singapore dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, făcând din nou apel la o „denuclearizare totală” a ţării vecine, informează Agerpres.

Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi. Foto: Guliver/GettyImages

„Astăzi, faptul că cei mai înalţi lideri ai celor două ţări au luat loc unul lângă altul pentru negocieri de la egal la egal are o semnificaţie importantă şi constituie începutul unei noi istorii”, a declarat în faţa presei ministrul chinez al afacerilor externe, Wang Yi.

„China salută (acest fapt) şi îşi aduce sprijinul”, a adăugat ministrul, întrebat dacă Beijingul a fost marginalizat de apropierea dintre Washington şi Phenian. „Este vorba de un obiectiv la care am sperat şi pentru care am lucrat”, a spus el.

Wang a făcut aceste declaraţii înainte de cele ale lui Trump şi Kim la finalul discuţiilor lor din Singapore. Preşedintele american a dat asigurări cu această ocazie că denuclearizarea va începe "foarte repede".

La Beijing, Wang a pledat pentru o "denuclearizare totală", după cum cer şi Statele Unite.

„În acelaşi timp, trebuie să existe un proces de pace pentru peninsulă (coreeană), pentru a rezolva îngrijorările rezonabile ale Coreei de Nord în materie de securitate”, a subliniat ministrul chinez.

„Nimeni nu se poate îndoi de rolul important şi absolut unic pe care l-a jucat China. Iar acest rol va continua”, a promis oficialul chinez.

China a aplicat în ultimii ani sancţiuni internaţionale pentru a-şi convinge aliatul să-şi abandoneze programul nuclear, provocând furia Phenianului. Însă cele două ţări s-au reapropiat recent, Kim Jong-un efectuând două vizite în China de la începutul anului, primele sale călătorii în străinătate după ce a preluat puterea, în 2011.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Împușcată mortal în plină stradă, la 21 de ani, alături de iubit! Autoritățile au făcut o descoperire care schimbă totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai multe persoane au murit și altele au fost rănite într-un atac violent cu cuțitul dintr-un spital din China

Un soldat american a fost arestat în Rusia. Acesta a mers în Vladivostok pentru o întâlnire romantică

VIDEO Un zoo din China a vopsit doi cățeluși în alb și negru și i-a taxat cu 3 dolari pe credulii care au mers să vadă „câinii-panda”

Chinezii au „copiat” până și câmpurile olandeze cu lalele. Cum arată de sus parcul Holland Flower din Dafeng

Partenerii noștri