Soţia sârbului care a fost la un pas de a fi aspirat afară dintr-un avion povesteşte momentele de groază prin care a trecut
Soţia unui pasager grav rănit în urma unui incident dramatic petrecut la bordul unei aeronave Ryanair care decolase din Grecia şi se îndrepta spre Germania a descris pentru prima dată împrejurările în care soţul ei a fost la un pas de a fi aspirat afară din avion prin hublou după spargerea accidentală a unui geam.
Bărbatul în vârstă de 61 de ani, cetăţean sârb, se află în continuare internat în spital. El a suferit leziuni fizice grave şi traume psihologice în urma zborului de vineri din Salonic spre oraşul bavarez Memmingen, a declarat pentru postul public de televiziune grec ERT soţia sa, citată marţi de agenţia de presă DPA.
„Soţul meu stătea chiar lângă fereastră. Din fericire, avea centura de siguranţă - centura i-a salvat viaţa”, a povestit Svetlana Maximovic în interviul difuzat luni seara.
Ea a descris cum a reuşit, alături de alţi pasageri, să-l tragă pe soţul ei înapoi în interior.
Bărbatul a fost aspirat pe jumătate în afara avionului, suferind leziuni la gât şi la umăr, precum şi arsuri. El poartă acum un guler cervical şi este încă în stare de şoc, a declarat soţia lui.
Citește și
Noi imagini din avionul în care s-a spart un hublou în timpul zborului. Un pasager a fost la un pas să fie tras în afara aeronavei
Potrivit unui consultant tehnic în aviaţie angajat de familia victimei, o piesă de la unul dintre motoarele aeronavei s-ar fi desprins şi ar fi lovit şi spart geamul. Decompresia rapidă rezultată a creat o puternică forţă de aspiraţie, care a tras temporar partea superioară a corpului pasagerului în afara
aeronavei, a relatat ERT.
Autoritatea greacă pentru investigarea accidentelor aeriene şi feroviare şi consultantul angajat de familie examinează în prezent aeronava, a precizat postul de televiziune.
Expertul în aviaţie şi pilotul Grigoris Konstantelos a declarat anterior pentru ERT că bănuieşte o succesiune similară de evenimente. El a afirmat că pasagerii au avut noroc că incidentul s-a produs la scurt timp după decolare, întrucât o diferenţă mai mare de presiune la altitudinea de croazieră ar fi putut provoca o decompresie mult mai violentă, cu potenţial exploziv.
Incidentul de vineri a stârnit panică la bordul avionului. Pilotul a întors aeronava şi a aterizat pe aeroportul de plecare, la scurt timp după decolare. Pasagerul rănit a fost transportat de serviciile de urgenţă la un spital din Salonic.
BREAKING: Ryanair passenger reportedly saved from being sucked out the cabin after window fails during a flight from Thessaloniki to Memmingen.
— Breaking Aviation News & Videos (@aviationbrk) July 10, 2026
According to local media Ryanair flight FR1879, a Boeing 737-8AS, returned safely to Greece on Friday after part of a damaged engine… pic.twitter.com/YPgRodjPFp
Editor : Sebastian Eduard
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News