Live

Video&Foto „Aduceţi-ne pacea, domnule preşedinte”. Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump și i-a cerut să revină la Casa Albă

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump și Viktor Orban, în Florida. Foto: Facebook/ Orbán Viktor

Premierul Ungariei Viktor Orban s-a întâlnit vineri seara, în Florida, cu Donald Trump, căruia i-a spus că îl sprijină în încercarea sa de a reveni la Casa Albă şi că numai el poate aduce pacea în Ucraina.

„Avem nevoie de lideri în lume care sunt respectaţi şi care pot aduce pacea. El este unul dintre ei! Întoarceţi-vă şi aduceţi-ne pacea, domnule preşedinte!”, a spus Orban într-o postare pe X după întâlnire.

El a spus că nu ar fi existat un război în Ucraina în acest moment, dacă Trump ar fi fost reales în 2020.

Cei doi au discutat despre „o gamă largă de probleme care afectează Ungaria şi Statele Unite, inclusiv despre importanţa primordială a unor frontiere puternice şi sigure pentru a proteja suveranitatea fiecărei naţiuni”, potrivit unui comunicat al campaniei lui Trump, citat de Reuters.

Orban a fost mult timp în dezacord cu colegii săi din Uniunea Europeană în legătură cu o serie de probleme, inclusiv refuzul de a trimite arme în Ucraina şi menţinerea legăturilor economice cu Moscova de când forţele ruseşti au invadat Ucraina în 2022, conform News.ro.

Orban, admirat de mulţi conservatori din Statele Unite pentru politicile sale dure în materie de imigraţie, pentru schemele sale de sprijinire a familiei şi pentru poziţia sa vocală privind suveranitatea naţională, a declarat într-un videoclip pe pagina sa de Facebook că sub preşedinţia lui Trump 2017-2021 a existat pace în Orientul Mijlociu şi, de asemenea, în Ucraina.

Orban a fost în mod regulat în conflict cu UE din cauza campaniilor sale anti-imigraţie şi a măsurilor sale pentru a pune sistemul judiciar, ONG-urile şi mass-media sub un control mai mare al statului, măsuri despre care criticii spun că au erodat democraţia în Ungaria.

Orban a criticat, de asemenea, sancţiunile UE împotriva Rusiei, deşi în cele din urmă nu a opus niciodată veto, şi a întârziat o decizie a UE privind acordarea de noi ajutoare pentru Ucraina în decembrie anul trecut, până când, în cele din urmă, a fost de acord cu aceasta la începutul acestui an.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peter Szijjarto respinge planul NATO de a ajuta Ucraina pe termen lung. „Ungaria va rămâne în afara misiunii nebunești”

Rareș Bogdan, către tinerii liberali: Nu aveţi vacanţă. La următoarea vizită la Casa Albă, în Biroul Oval trebuie să stea Nicolae Ciucă

Joe Biden a mulțumit României la întâlnirea cu Klaus Iohannis. „Ați depășit toate așteptările”

Stormy Daniels depune mărturie în procesul cu Trump: „M-a provocat să-l pleznesc la fund”

Partenerii noștri