Iranul reacționează după declarațiile lui Donald Trump: „Nu răspundem la vulgaritate cu vulgaritate, ci cu fapte”
Ministerul iranian de Externe a reacționat dur la declarațiile președintelui american Donald Trump, care a amenințat cu noi lovituri asupra Iranului și i-a insultat pe liderii de la Teheran. Oficialii iranieni l-au catalogat pe Trump drept „criminal și ucigaș”, au acuzat Washingtonul că a acționat cu rea-credință în negocieri și au transmis că Iranul va răspunde „cu fapte, nu cu vulgaritate”.
Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a respins ferm declarațiile făcute de președintele american Donald Trump, care a avertizat că Statele Unite sunt pregătite să lanseze noi atacuri asupra Iranului și a folosit un limbaj dur la adresa conducerii de la Teheran.
Kazem Gharibabadi, ministru adjunct de Externe, a susținut că afirmațiile liderului de la Casa Albă nu demonstrează forță, ci reflectă eșecul politicii americane.
„Cele mai recente declarații ale lui Trump nu reprezintă un semn de putere, ci o recunoaștere a eșecului unei politici.”
اظهارات امروز ترامپ، از توهین به ملت ایران تا تهدید به حملات بیشتر، نه نشانه اقتدار، بلکه اعتراف به شکست سیاستی است که سال ها بر زور، تحریم و تهدید بنا شده و نتوانست ملت ایران را به زانو درآورد. با ترامپ جنایتکار و قاتل باید با زبان خودش صحبت کرد، ظاهرا زبان زور را بهتر می فهمد!
— Gharibabadi (@Gharibabadi) July 8, 2026
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, a afirmat că Teheranul nu a văzut niciodată semne de bună-credință din partea Washingtonului pe parcursul negocierilor și a acuzat Statele Unite că au încălcat înțelegerile existente.
وَإِمَّا تَخَافَنَّ مِنْ قَوْمٍ خِيَانَةً فَانْبِذْ إِلَيْهِمْ عَلَى سَوَاءٍ إِنَّ اللَّهَ لَا يُحِبُّ الْخَائِنِينَ (انفال، ۵۸)
— Esmaeil Baqaei (@IRIMFA_SPOX) July 8, 2026
یادداشت تفاهم میان ایران و آمریکا از همان گام نخست، نه بر پایهٔ اعتماد، بلکه بر مبنای سازوکار روشن «تعهد در برابر تعهد» تنظیم شد؛ چراکه هیچ نشانهای…
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a transmis, într-o postare pe platforma X, că insultele adresate Iranului nu vor schimba poziția țării sale.
„Faptul că ne adresăm națiunii civilizate și curajoase a Iranului cu un limbaj jignitor nu îi diminuează măreția.”
Addressing the Civilized and Courageous Nation of Iran with derogatory language does not diminish its Greatness.
— Seyed Abbas Araghchi (@araghchi) July 8, 2026
Iranians are known for their civility, culture, and strong moral values. We do not answer vulgarity with vulgarity, but with action: fearlessly and with great valor.
Șeful diplomației iraniene a subliniat că iranienii sunt cunoscuți pentru valorile și cultura lor și a transmis că răspunsul Teheranului va veni prin acțiuni, nu prin invective.
Iranienii sunt cunoscuți pentru civilitatea, cultura și valorile morale puternice de care dau dovadă. Nu răspundem la vulgaritate cu vulgaritate, ci cu fapte: fără teamă și cu mare curaj
Reacția oficialilor iranieni vine după ce Donald Trump a declarat că Statele Unite sunt pregătite să lovească din nou Iranul dacă acesta va ataca interesele americane. Președintele SUA i-a numit pe liderii iranieni „gunoaie” și „nebuni”, a susținut că Teheranul nu poate împiedica eventuale noi atacuri americane și a afirmat că armistițiul dintre cele două părți s-a încheiat.
Citește și:
Editor : C.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News