Live

Charles Michel: Liderii UE vor discuta despre crearea unei „comunităţi geopolitice europene pentru ţările care aspiră să ni se alăture"

Data publicării:
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a pronunţat în favoarea unui proces de aderare „progresiv” la UE. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Consiliului European, belgianul Charles Michel, s-a pronunţat miercuri în favoarea unui proces de aderare „progresiv” la UE şi a apărat ideea creării unei „comunităţi geopolitice europene" pentru a pregăti ţările candidate la integrare, relatează AFP.

„Am început să-i consult pe liderii celor 27 pe această temă şi o voi pune pe ordinea de zi a Consiliului European din iunie", a anunţat el în faţa Consiliului economic şi social al UE de la Bruxelles.

„Acest proiect va fi în mod special util pentru ţările care aspiră să ni se alăture", a explicat el. „Dar asta nu este o garanţie pentru cei care participă că vor fi într-o zi membri ai UE", a avertizat el, conform Agerpres.

Charles Michel reia astfel sub o nouă denumire propunerea privind o „comunitate politică europeană" apărată de preşedintele francez Emmanuel Macron în faţa Parlamentului European la Strasbourg.

Ideea a fost lansată în 1989 de preşedintele francez François Mitterrand, care a vorbit despre crearea unei „confederaţii europene avansate”.

„Voi propune desfăşurarea unei conferinţe în această vară. Ea îi va reuni pe liderii UE şi pe cei din ţările partenere implicate, pentru a discuta despre opţiunile concrete ale acestui nou proiect comun", a precizat Charles Michel.

Charles Michel preconizează reuniuni ale şefilor de stat sau de guvern ai ţărilor participante la această comunitate politică „cel puţin de două ori pe an" şi participarea miniştrilor de externe ai ţărilor candidate la reuniunile omologilor lor din UE.

Statele candidate la aderare se înmulţesc. Ucraina, Georgia şi Republica Moldova au cerut statutul de ţară candidată şi speră să adere la UE, la fel ca Turcia şi şase ţări din Balcanii de Vest - Serbia, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Bosnia.

„Însă negocierile de extindere trenează ca durată, din motive bune şi din motive rele", a spus Charles Michel. „Ar trebui să facem procesul mai rapid, progresiv şi reversibil", susţine el. „Soluţia ar fi o integrare progresivă şi graduală" pentru a încuraja reformele, a explicat el.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cel mai bogat om din Ucraina, ”la CINCI secunde de moarte”! Prietenul său a sărit în aer: ”Văduva lui m-a rugat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan, despre ajutorul pe care îl așteptăm de la NATO: „SUA ne-au dat deja echipamente, dar pentru o mică parte din graniță”

Dmitri Medvedev amenință Occidentul, printr-o memă cu figurile îngrozite ale lui Macron, Merz, Starmer și von der Leyen

Un startup californian având legături cu familia Trump testează în Ucraina roboți autonomi

Cine se află în spatele presupuselor tentative de sabotaj îndreptate împotriva marinei germane. Zeci de acte înregistrate în ultimul an

Partenerii noștri