VIDEO. Profesorii fac cozi uriașe la Madrid ca să se testeze înainte de începerea școlii
Mii de cadre didactice au format cozi uriașe în Madrid, ca să facă gratuit testul COVID. Testarea trebuie făcută până luni, iar oamenii sunt furioși că au fost anunțați cu doar câteva ore înainte.
Din cauza aglomerației, unul dintre cele cinci centre de testare a fost închis.
Autoritățile vor să testeze până la începutul anului școlar 100.000 de elevi și cadre medicale.
Testarea elevilor și cadrelor didactice din regiunea Madrid va costa aproximativ un milion de euro.
Incendii de neoprit în Spania. Români evacuați din calea flăcărilor: „Am fugit în 10 minute cu copiii și actele”
Cel mai mare incendiu din Spania din acest an: 12.000 de hectare au ars, un bărbat a fost arestat pentru incendiere intenționată
Un bloc de locuințe s-a prăbușit în Valencia. Care este concluzia anchetei preliminare
Canicula face ravagii în Europa: cel puțin 212 morți în Spania, mii de școli închise în Franța, iar valul de căldură avansează spre est
Al doilea val de căldură extremă în Europa. Franța închide sute de școli, trenuri anulate în Belgia
Spania, reguli neobișnuite pentru turiști
Două escorte românce, oferite fostului ministru al transporturilor din Spania, ca mită în schimbul unor contracte cu statul (presă)
Shakira scapă de acuzațiile de fraudă fiscală din Spania: trebuie să primească înapoi zeci de milioane de euro
„Spannabis”, cel mai mare târg de canabis din Europa, s-a deschis. Sunt așteptați 25.000 de vizitatori
„Starea sănătăţii publice şi evoluţia epidemiei la Madrid ne îngrijorează”, a declarat premierul socialist Pedro Sanchez, în condițiile în care regiunea Madrid este condusă de o rivală politică, membră a partidului conservator.
Creștere vertiginoasă a cazurilor de îmbolnăvire în Spania
Regiunile sunt responsabile în materie de sănătate în Spania şi, prin urmare, sunt în prima linie a luptei împotriva coronavirusului. În condițiile exploziei numărului de cazuri din Spania, Pedro Sanchez a pus la dispoziţia regiunilor, săptămâna trecută, 2.000 de militari pentru a le ajuta să urmărească noile cazuri de COVID-19. Pentru moment, 11 din cele 17 regiuni au făcut apel la militari, printre care şi regiunea Madrid, guvernată de conservatori, care a cerut ajutorul a 150 de soldaţi.
Spania a fost una dintre cele mai afectate ţări din Europa de epidemie în primăvară, înainte de introducerea unora dintre cele mai stricte măsuri din lume, care i-a permis să ţină apoi cazurile sub control. Însă de când izolarea a fost în totalitate ridicată la 21 iunie, epidemia a revenit în forţă, cu o explozie de cazuri legată în special de reuniunile familiale sau de ieşirile nocturne, scrie Agerpres.
Cel mai recent bilanţ al Ministerului Sănătăţii, publicat luni, a relevat peste 23.000 de noi cazuri de vineri şi un total de 462.858 de cazuri detectate de la începutul epidemiei.
Dintr-un total de 1.656 de spitalizări înregistrate în ţară în ultimele şapte zile, 420 (circa 25%) au avut loc în regiunea Madrid, conform acestui bilanţ. În această regiune cu 6,7 milioane de locuitori şi care a fost cea mai afectată din ţară în primăvară s-au înregistrat, de asemenea, aproape jumătate din cele 141 de decese legate de COVID-19 din ultimele şapte zile.
Peste 29.000 de persoane au murit oficial din cauza COVID-19 în Spania de la începutul epidemiei, unul dintre cele mai ridicate bilanţuri din lume.
Editare web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News