Live

Xi Jinping merge într-o vizită oficială în Coreea de Nord, luni și marți

Data publicării:
Xi Jinping și Kim Jong Un. Foto: Profimedia Images

Liderul chinez Xi Jinping va merge în Coreea de Nord luni şi marţi, prima sa vizită din 2019 în această ţară aliată, a anunţat vineri presa chineză, citată de AFP.

„La invitaţia lui Kim Jong Un (...) Xi Jinping, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez şi preşedinte al Republicii Populare Chineze, va efectua o vizită de stat în Republica Populară Democrată Coreeană pe 8 şi 9 iunie”, a anunţat postul chinez de televiziune CCTV, notează Agerpres.

Beijingul este un sprijin diplomatic şi politic esenţial pentru Coreea de Nord, una dintre cele mai izolate ţări din lume şi supusă unor sancţiuni internaţionale grele.

China este, de asemenea, principalul partener comercial al Phenianului şi a reprezentat 20% din comerţul său exterior anul trecut.

Dar vizitele liderilor chinezi în Coreea de Nord sunt rare.

Ultima deplasare a lui Xi Jinping în această ţară datează din 2019. Aceasta a fost prima vizită de acest tip de la cea a predecesorului său Hu Jintao în 2005.

Kim Jong Un s-a deplasat, la rândul său, la Beijing în septembrie, fiind invitat alături de preşedintele rus Vladimir Putin cu ocazia unei parade militare care marca a 80-a aniversare a sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial.

Agenţia de stat nord-coreeană KCNA a confirmat vizita, fără a oferi mai multe detalii.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O stagiară la NATO a fost arestată pentru spionaj, la cartierul general strategic din Belgia

Cum a ajuns AI-ul chinezesc să provoace tensiuni la Casa Albă. Culisele unei dispute din interiorul administrației Trump

Trump avertizează China şi Rusia să nu se amestece în războiul Statelor Unite cu Iranul

Când va merge Xi Jinping în vizită în SUA. Donald Trump a dezvăluit care va fi unul dintre subiectele principale ale summitului

Partenerii noștri