Live

Incendiu devastator într-un bloc din Ploiești. O femeie și-a pierdut viața după ce apartamentul a fost mistuit de flăcări

Data publicării:
Pompieri. Foto. Shutterstock

O femeie în vârstă de aproximativ 65 de ani a murit în această dimineață într-un incendiu izbucnit într-un bloc din Ploiești. Din cauza fumului dens, mai mulți locatari au fost evacuați. 

Potrivit ISU Prahova, incendiul a fost anunțat luni dimineața, în jurul orei 7.00. Acesta a afectat un apartament situat la etajul trei al unui bloc de pe strada George Topârceanu din municipiul Ploiești, transmite observatorulph.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere, un microbuz, un echipaj de prim ajutor SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă.

Incendiul s-a manifesitat într-un apartament de la etajul al treilea al blocului, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, în bucătărie, fiind afectat mobilierul din această încăpere. Pompierii au găsit în locuință o femeie în vârstă de aproximativ 65 ani, care se afla în stare de inconștiență. Aceasta a fost predată echipajelor medicale, care, în ciuda tuturor eforturilor depuse, au fost nevoite să declare decesul.

Pompierii au asigurat lichidarea incendiului, aerisirea spațiilor, fiind evacuate 4 persoane din apartamentele vecine, iar alte 3 s-au autoevacuat. Acestea au fost asistate de paramedicii SMURD, suferind atacuri de panică, și au fost adăpostite, temporar, în microbuzul alocat la locul intervenției, pentru a nu fi afectate de temperatura scăzută de afară.

Pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit electric.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cel mai bogat om din Ucraina a ”săltat” un român din centrul Bucureștiului: ”M-a băgat într-o dubă și mi-a zis să semnez”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Percheziții într-un dosar de proxenetism: sunt vizate adrese din București și Ploiești

Restricții pe DN1, cel mai circulat drum din România. Șoferii vor merge pe o singură bandă pe sens timp de aproape o lună

Acuzații de abuz la o grădiniță din Ploiești. Polițiștii au deschis dosar penal după reclamațiile părinților

O bătrână din Ploiești a rămas fără 70.000 de lei după ce doi bărbați s-au dat drept inspectori de cimitir și au șantajat-o

Partenerii noștri