Live

Cel mai rapid supercomputer din Europa a fost inaugurat în Germania. Cum ar putea să schimbe viitorul AI

Data publicării:
JUPITER este primul supercomputer exascale construit în Europa – capabil de un miliard de miliarde de calcule pe secundă. Sursa foto: Profimedia Images

Cel mai rapid supercomputer european a devenit operaţional vineri, în vestul Germaniei, în prezenţa cancelarului german Friedrich Merz . JUPITER, localizat la Centrul de Cercetare Jülich, este al patrulea supercomputer ca viteză din lume și cel mai eficient energetic.

Supercomputerul JUPITER este localizat în Centrul de Cercetare Jülich, în apropierea frontierelor cu Belgia şi Ţările de Jos şi are drept obiectiv creşterea capacităţilor inteligenţei artificiale (AI), potrivit Agerpres.

Acest computer, cel de-al patrulea ca viteză din lume, deschide posibilităţi complet noi pentru antrenarea modelelor AI sau pentru simulări ştiinţifice", a declarat cancelarul Merz, adăugând că întăreşte poziţia de frunte a Germaniei în revoluţia tehnologică.

"Ne dorim ca Germania să devină o naţiune AI. Este foarte posibil ca într-o zi, în retrospectivă, să considerăm anii 2020 drept decada AI a vremurilor noastre", a declarat Merz.

În prezent SUA şi China conduc detaşat în cursa AI, dar Europa şi Germania vor avea oportunitatea de a le ajunge din urmă, a mai susţinut el. "Dispunem de institute de cercetare de nivel mondial. Avem universităţi de nivel mondial. Avem start-up-uri AI dinamice şi de succes, spre exemplu DeepL în domeniul traducerilor automate sau Black Forest Labs în domeniul generării imagistice sau Helsing în domeniul securităţii şi apărării", a adăugat el.

JUPITER este alimentat cu electricitate verde şi este astfel supercomputerul cel mai eficient energetic din lume. Acest lucru face acest supercomputer să fie unic, a precizat Astrid Lambrecht, şefa centrului de cercetare.

"Într-o perioadă în care digitalizarea şi tehnologia AI necesită din ce în ce mai multă energie, noi folosim JUPITER pentru a demonstra cum arată calea către tehnologia bazată pe resurse verzi", a susţinut ea.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sorana Cîrstea "rupe" tăcerea. Afirmații total neașteptate: "Lucrurile s-au schimbat la 180 de grade! Asta mi-a arătat viața"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan: Nu e vorba de o alegere între UE și SUA. Cu cât Europa este mai puternică, cu atât NATO este mai puternică

„Au nevoie de o bază solidă aici”: Europa, îndemnată să „se calmeze și să tempereze spiritele” în legătură cu retragerea trupelor SUA

Diviziune la Berlin. Putin testează Germania cu propunerea toxică de mediere a păcii cu Ucraina prin folosirea lui Schroder

Ministrul Apărării din Germania, vizită neanunțată la Kiev

Partenerii noștri