Actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels a susținut că a avut relații sexuale cu fostul președinte american Donald Trump și că a primit 130.000 de dolari în 2016, din fondurile de campanie ale...
Actriţa Gwyneth Paltrow a câştigat procesul în legătură cu un accident de schi produs în 2016, după ce un juriu a decis joi că Paltrow nu este responsabilă de leziunile suferite de bărbatul care a...
Un bărbat care își renova casa din Cheshire, Marea Britanie, a descoperit sub bucătărie o fântână veche de 300 de ani. A postat imaginile pe TikTok, iar acestea au devenit virale, relatează Business...
Peste 200 de percheziții au loc în acest moment în 7 județe din România. Sunt suspiciuni de fraudă cu bani pentru cazarea refugiaților ucraineni, cu un prejudiciu de peste 2 milioane de euro.
Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, vine astăzi într-o vizită la Bucureşti, ocazie cu care va avea discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu membri ai...
Donald Trump a fost inculpat și intră în istorie drept primul fost președinte al Statelor Unite pus oficial sub acuzare. Decizia a fost luată de un juriu la o instanță din New York. Este acuzat că...
Președintele Klaus Iohannis, l-a primit joi la Palatul Cotroceni, pe ministrul spaniol de interne, Fernando Grande-Marlaska Gómez. Cei doi oficiali au discutat despre aderarea României la Schengen...
La pragul de 250.000 lei pentru incriminarea abuzului în serviciu s-a ajuns pentru că nu a existat un reper. Este precizarea în exclusivitate a ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, care a explicat...
Europarlamentarul Dacian Cioloş spune, după o discuţie cu comisarul european pe Agricultură, că ajutorul deja decis, de 10 milioane de euro, pentru fermierii români, mult mai mic decât ce primesc...
Primăria Capitalei va cumpăra 20 de capacităţi modulare de producere a energiei, pentru a îmbunătăţi funcţionarea a 20 de puncte termice din cele şase sectoare ale Municipiului Bucureşti.
Patru bancheri care i-au permis unui prieten al președintelui Vladimir Putin să depună sume uriașe în băncile elvețiene au fost găsiți vinovați pentru că nu au făcut verificările necesare, relatează...
Un nou studiu realizat de o platformă de verificări auto online arată că și mașinile electrice la mâna a doua pot avea kilometrajul falsificat. În Europa, fiecare a 7-a mașină electrică second-hand...
Modificarea adusă de Parlament la legea taxei de solidaritate din energie a fost făcută pentru a corecta inechitățile inițiale, spune purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. Amendamentul clarifică...
Europarlamentarul Rareș Bogdan a reacționat după ce Senatul a stabilit la 250.000 de lei pragul pentru abuz în serviciu pedepsit cu închisoare, propunere venită „pe mail” după o decizie în Coaliție...
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus miercuri că omologul său rus, Vladimir Putin, ar putea face o vizită în Turcia pe 27 aprilie pentru inaugurarea primului reactor nuclear din țară...
Două elicoptere ale armatei americane s-au prăbușit în Kentucky, în timpul unui antrenament. Se estimează că mai multe persoane și-au pierdut viața, relatează BBC.
Columbia va cheltui 3,5 milioane de dolari pentru a transfera în străinătate 70 din hipopotamii care i-au aparținut baronului drogurilor Pablo Escobar, relatează The Guardian.
Adunarea Generală a ONU a adoptat miercuri o rezoluţie „istorică” prin care se cere justiţiei internaţionale să clarifice „obligaţiile” statelor în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a susțin joi, 30 martie, proba scrisă la Limba şi literatura maternă de la simularea examenului de Bacalaureat 2023. Subiectele și baremele de corectare vor fi...
Cei mai mulți dintre pensionarii „speciali” care sunt și angajați ai statului cred că nu au greșit cu nimic. Toți spun că legea le dă dreptul să cumuleze pensiile cu salariile. Ambele venituri sunt...
Ana Morodan, unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din România, a plecat de la Poliție, în cursul nopții. Ea a fost inițial reținută și apoi pusă sun control judiciar. Este cercetată în trei...
Regele Marii Britanii, Charles al III-lea, a lansat un apel miercuri seară la apărarea valorilor democratice şi a lăudat solidaritatea cu Ucraina pentru apărarea „libertăţii” împotriva agresiunii...
Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a au susținut, miercuri, 29 martie 2023, proba la alegere a profilului şi specializării în cadrul simulării examenului de Bacalaureat, conform calendarului aprobat...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că e necesar un cadru legal care să împiedice cumulul pensiei speciale cu salariul. El adaugă, însă, că atât timp cât există „legalitate” iar angajările...
Elevii aprind bețișoare parfumate în clase pentru a ascunde mirosul de canabis, spune șefa Agenției Naționale Antidrog. Incidentul a fost surprins într-o școală din Capitală și nu a rămas fără...
Ungaria blochează aderarea Suediei la NATO din cauza nemulţumirilor pricinuite de criticile Stockholmului la adresa politicilor premierului Viktor Orban, a spus miercuri purtătorul de cuvânt al...
Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj în cadrul evenimentului organizat de Banca Națională a României cu prilejul aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituției din 1923...
Primul laborator clandestin de produse anabolizante din România a fost descoperit la Iași, în urma unor percheziţii făcute de procurorii DIICOT şi poliţişti.
Rămășițele umane descoperite în Lacul Mead în octombrie anul trecut au fost identificate. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani despre care se crede că s-a înecat în lac în urmă cu aproape cinci...
SRI a evaluat marți stadiul măsurilor adoptate de instituție în contextul invaziei ruse în Ucraina. La ședință a participat și președintele Klaus Iohannis.
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, proiectele de legi consolidate ale educaţiei, privind învăţământul preuniversitar şi cel referitor la învăţământul superior. De asemenea, va fi...
Proiectul privind pensiile de serviciu figurează pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Senatului, după ce comisiile de specialitate au dat, marţi, un raport comun favorabil cu amendamente admise...
Antibioticele ar putea să nu mai poată fi luate din farmacii nici cu rețetă simplă, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Prin această măsură, autoritățile vor să stopeze deja un fenomen...
Preşedintele american Joe Biden spune că guvernul israelian, confruntat cu o uriaşă mişcare de protest față de proiectul de reformă a justiţiei, între timp pus în pauză, nu poate „continua pe această...
Adolescenții ar putea avea permis de conducere de la 17 ani. Însă după ce reușesc să obțină permisul, nu vor avea voie să circule singuri în mașină. Trebuie să fie însoțiți de un adult, cu mai multă...
Preşedintele american Joe Biden spune că anunţul făcut de omologul său rus, Vladimir Putin, privind desfăşurarea de arme nucleare tactice în Belarus este „periculos”.
Finlanda şi Suedia vor deveni „ţinte legitime” ale „represaliilor” Rusiei odată ce vor fi membre ale NATO, susține ambasadorul Rusiei la Stockholm, relansând retorica ameninţărilor Moscovei.
Procuratura Anticorupţie din Republica Moldova i-a trimis în judecată pe fostul preşedinte Igor Dodon, pe soţia acestuia şi pe un medic de familie, care, de comun acord, ar fi confecţionat, deţinut...
Comisiile juridică, de apărare şi de muncă din Senat au adoptat un raport de admitere la proiectul de lege privind pensiile speciale. Printre modificările admise se numără faptul că nicio pensie...
Poliția americană a făcut publice imagini șocante de pe camerele supraveghere cu momentul în care atacatoarea de la școala primară creștină din Nashville, Tennessee intră în clădire. Audrey Elizabeth...
SRI este o instituţie fundamentală pentru funcţionarea şi performarea statului român „în lumea instabilă, tumultuoasă şi nu rareori tectonică, în care spectrul războiului a revenit”, a spus premierul...
Suprafaţa Lunii conţine apă în „mărgele de sticlă”' formate în urma impactului violent cu roci spaţiale, conform unui studiu bazat pe probe prelevate de sonda selenară chineză Chang'e 5.
Marina militară rusă a lovit cu rachete supersonice antinavă o ţintă de antrenament din Marea Japoniei, a anunţat marţi Ministerul Apărării de la Moscova.
Trei copii și trei adulți au fost împușcați mortal într-o școală din statul american Tennessee de o femeie care a fost ucisă de forțele de ordine. Atacatoarea este o fostă elevă a școlii, spun...
Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, vine astăzi în România, pentru a participa alături de premierul Nicolae Ciucă la o şedinţă comună a Guvernelor Poloniei şi României. De asemenea, va lua parte...
Rusia a avertizat Armenia cu privire la consecinţele grave pe le-ar suporta dacă se va supune jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale care a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui...
Nimeni nu-şi va pierde niciodată locul de muncă în faţa tehnologiei, ci poate în faţa unui om care ştie să se folosească de tehnologie pentru a-şi eficientiza munca, spune vicepreşedintele...