Instabilitatea politică pune presiune pe curs, dar intervențiile BNR au fost mult mai mici decât anul trecut. Explicațiile băncii
Instabilitatea politică continuă să exercite presiuni asupra cursului de schimb, însă situația este mai puțin tensionată decât în episoadele din anul trecut, iar intervențiile Băncii Naționale a României au fost semnificativ mai reduse, a declarat joi, 13 august, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul conferinței de presă dedicate Raportului trimestrial asupra inflației.
Întrebat cât de importantă este presiunea instabilității politice asupra cursului de schimb, guvernatorul a descris situația drept „destul de sensibilă”, dar a precizat că tensiunile sunt mai mici decât cele înregistrate anul trecut, atunci când au avut loc alegeri prezidențiale.
„Destul de sensibilă situația. Dar, în orice caz, nu așa cum a fost anul trecut, să zicem, în aprilie”, a transmis acesta.
Guvernatorul a făcut referire și la estimările privind intervențiile BNR pe piața valutară, unele evaluări indicând o sumă de aproximativ 3,3 miliarde de euro anul trecut. Isărescu nu a confirmat cifra, însă a subliniat că intervențiile din acest an au fost considerabil mai reduse.
„Intervențiile noastre din acest an au fost mult, mult, mult mai mici decât anul trecut. Deci, au fost presiuni, dar nu ne-am chinuit foarte tare. Și am și lăsat cursul să fie mai flexibil. Și acum îl lăsăm în continuare să fie mai flexibil. Și el plutește cam pe unde trebuie. (...) Și se pare că piața ne ajută.”
Declarațiile vin în contextul în care BNR și-a revizuit în creștere prognoza privind inflația pentru finalul anului. Banca centrală estimează acum o rată anuală a inflației de 6,1% în decembrie 2026, față de 5,5% în prognoza precedentă, ceea ce reprezintă o majorare cu 0,6 puncte procentuale.
Isărescu a arătat că inflația își va continua tendința descendentă, însă ritmul scăderii va fi mai lent decât anticipa anterior banca centrală. Printre factorii care au contribuit la revizuirea prognozei se numără efectele caniculei și secetei, precum și evoluțiile din sectorul energetic. Amintim că, în iulie, inflația anuală a coborât la 8,2%, de la 10,42% în iunie.
Oficialul a făcut și un apel la liderii politici pentru refacerea consensului, susținând că actualul context cere compromisuri și concesii din partea partidelor. „Cred că partidele trebuie să se reașeze la masă. (...) Fiecare trebuie să facă concesiile necesare și să ducă țara mai departe”, a declarat guvernatorul BNR.
Vezi raportul AICI.