Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute în 16 februarie

Data publicării:
digistoria

1960 - ÎNCONJURUL LUMII, PE SUB APĂ

Submarinul nuclear american USS Triton pleca din port pentru voiajul de încercare. Acesta era anunțul public. În secret, vasul se pregătea de înconjurul lumii.

S-a scunfundat în Atlantic pe 24 februarie și a revenit la suprafață tot în Atlantic, două luni mai târziu. A ocolit America de Sud, a străbătut oceanele Pacific și Indian.

A fost un traseu de 49.491 km. Toată distanța a fost făcută pe sub apă. Triton era cel mai mare, puternic și scump submarin produs vreodată. URSS nu avea ceva similar.

1959 - REVOLUȚIONAR ÎN FRUNTEA GUVERNULUI

Victorios în revoluția pe care a condus-o, Fidel Castro preia funcția de prim-ministru al Cubei. Este prima funcție oficială a liderului care va conduce Cuba până în 2008.

Una dintre primele vizite este în SUA. Vicepreședintele Nixon îl primește și îl descrie ulterior drept "carismatic", dar slab pregătit și foarte naiv în privința comunismului.

Castro insistă, la început, că nu e comunist. Dar guvernul pe care îl conduce începe să naționalizeze fabrici, ferme și proprietățile cubanezilor bogați, legați de fostul regim.

1930 - FOTBAL ROMÂNESC

Forul de conducere a fotbalului românesc își schimbă în Federația Română de Fotbal și se afiliază la FIFA. Era pregătirea pentru primul Campionat Mondial. 

România a fost prima dintre cele patru țări europene care au făcut deplasarea până în Uruguay. Participarea a fost încurajată de Regele Carol al II-lea, pasionat de fotbal. 

Regele a garantat personal fotbaliștilor că nu vor fi dați afară de firmele unde lucrează din cauza deplasării de trei luni în America Latină pentru primul Mondial de fotbal.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Micul oraș din România care găzduiește una dintre cele mai importante instalații militare din Europa. De ce...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”