Sari la conținut

40 rezultate pentru eticheta ortopedie

  1. Cinci medici ai Spitalului Judeţean Neamţ au fost reţinuţi pentru 24 de ore

    Cinci medici ai Spitalului Judeţean Neamţ, care lucrau pe Secţia Ortopedie, au fost reţinuţi, marţi seară, fiind acuzaţi de fapte de corupţie. Acţiunea a fost organizată de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Tribunalului Neamţ.

    Citește știrea
  2. Percheziții la Spitalul Județean Neamț. Manager: „Am sperat că oamenii înțeleg de vorbă bună”

    Au loc percheziţii la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, la secţia de Ortopedie. Cei şapte medici de acolo sunt bănuiţi că luau mită pentru a face dosare de pensionare anticipată fără drept, dar şi pentru operaţii şi alte acte medicale. Percheziţii au loc și acasă la cinci dintre medici.

    Citește știrea
  3. VIDEO. Ce se întâmplă cu coloana atunci când stăm la birou? O demonstrație practică

    De multe ori durerile de spate apar și din cauza poziției incorecte. După ce că petrecem 8-10 sau chiar mai multe ore pe scaun, nici nu stăm drepți. Marius Dincă - terapeut specializat în postură și ergonomie - ne arată cum este recomandat să stăm la birou.

    Citește știrea
  4. Abuz rasist asupra medicului care a petrecut 48 ore la căpătâiul răniților din Manchester

    Un chirurg din Manchester, care a petrecut 48 de ore încercând să salveze viețile mai multor persoane rănite în atacul de luni seară, a fost victima unui abuz rasist.

    Citește știrea
  5. Cazul Burnei | Cel puțin 50 de plângeri

    Sunt noi plângeri pe numele medicului Gheorghe Burnei. De la primele percheziţii în acest caz, s-a dublat, practic, numărul plângerilor penale depuse de părinţii unor copii operaţi de celebrul chirurg ortoped.

    Citește știrea
  6. Tactica lui Burnei pentru experimentele eșuate pe copii

    Noi detalii în cazul chirurgului Gheorghe Burnei, de la Spitalul Marie Curie, aflat acum în arest la domiciliu pentru luare de mită. Procurorii spun că medicul a realizat operaţii pentru afecţiuni inventate, a făcut prelevări de ţesut şi fragmente osoase fără ca pacienţii să ştie, şi a făcut...

    Citește știrea
  7. Spitalul de Ortopedie din Azuga - suprasolicitat

    Citește știrea
  8. Procedura minim invazivă prin care se pot trata leziunile articulațiilor

    Artroscopia este o procedură chirurgicală minim invazivă folosită pentru a evalua şi trata leziunile din interiorul articulaţiilor de genunchi, gleznă sau umăr. Cum se realizează şi ce probleme rezolvă, ne spune medicul ortoped Andrei Morcovescu.

    Citește știrea
  9. Ce sunt chisturile sinoviale şi când trebuie să ne facem griji

    Chisturile sinoviale sunt formaţiuni inestetice care pot apărea pe mâini şi provoacă dureri la anumite mişcări. Cât sunt de periculoase si cum scapam de ele, aflam de la prof. dr. Radu Rădulescu, medic primar ortopedie, sef sectie Ortopedie-Traumatologie, la Spitalul Universitar de Urgenţă. 

    Citește știrea
  10. Foste spitale de vânzare

    Precizare: în materialul difuzat de postul Digi24, în data de 23 februarie, dintr-o eroare, au fost difuzate imagini cu clădirea de pe bulevardul Mihai Viteazu, ceea ce a produs confuzii. Precizăm că imobilul respectiv este alipit celui celui scos la vânzare pe site-ul de anunţuri de mica...

    Citește știrea
  11. Cum se tratează montul croitorului

    Montul croitorului este montul de la degetul mic. Doctorul Marius Uscatu, medic specialist în ortopedie-traumatologie, explică opţiunile existente pentru tratarea acestei deformări osoase.

    Citește știrea
  12. Specializare de top, la Timișoara

    Peste 60 de medici ortopezi din șapte țări europene au venit la Timișoara ca să se specializeze în domeniul artroscopiei în România. Clinica de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Județean Timișoara este unul dintre cele două centre din Europa de Est acreditate în acest domeniu. 

    Citește știrea
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale