Ger năprasnic peste România, zilele acestea. În vestul țării, temperaturile au scăzut brusc, până la minus 18 grade Celsius. Gheața depusă pe șosele i-a pus în dificultate până și pe cei mai experimentați șoferi. Și pietonii au de suferit, însă: camerele de gardă ale spitalelor sunt pline de pacienți cu diverse fracturi, după ce au alunecat gheață. Numai într-o singură zi, la Iași, 40 de oameni au ajuns la spital cu mâini și picioare rupte.
„Aceasta a fost prima imagine pe care au văzut-o de dimineață timișorenii, dar și cei care locuiesc în vestul țării. Aplicațiile de măsurare a temperaturilor arată -18 grade și un „real feel” de -24 de grade Celsius”, transmite jurnalistul Digi24, Mihai Vălușescu.
La Arad, au fost -16 grade Celsius, la Jimbolia -15°C, iar la Caransebeș -13°C, mai frig decât la Miercurea Ciuc sau Întorsura Buzăului, locuri cunoscute ca fiind cele mai friguroase de la noi din tară.
„Pe parcursul nopții, s-a acționat pentru menținerea circulației în condiții de siguranță pe DN și autostrăzile din vestul țării cu 123 de utilaje specifice fiind răspândite 510 tone de material antiderapant”, a transmis, pentru Digi24, purtătorul de cuvânt al DRDP Timișoara, Alina Sabou.
Întrebat cât timp îi ia să își dezghețe mașina, un șofer din Timișoara răspunde: „Cam 15, 20 de minute”
Pietonii au străbătut cu grijă trotuarele alunecoase.
„E greu, eu mă descurc că sunt o fire sport, dar e greu! Din păcate, nu mai iese lumea la curățat zăpada nici măcar în fața casei. E cumplită treaba!”, spune o localnică.
În Iași, în ultimele zile, zeci de persoane au ajuns la spital cu răni, după ce au alunecat pe gheață.
„În general, e vorba de cădere în curte sau cădere pe stradă, iar rezultatul este fractură, entorsă, luxație, contuzii”, explică Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.
„Mi-am rupt și mâna. Am venit la spital că am cazut jos”, spune o femeie.
„Uitați-vă și dumneavoastră ce-i aici, dacă faci un pic... Trebuie să fii un pic de balerin, ca să nu apuci să ajungi la Ortopedie”, e de părere altcineva.
Și în Cluj-Napoca au fost sute de cazuri de pacienți care au ajuns la spital cu fracturi sau entorse.
reporteri: Mihai Vălușescu, Ligia Pricopi
operatori: Mihai Pop, Mihai Boaru
Citește și: Avertismentul IGSU: Atenţie la gheaţă, lasă acasă pantofii pentru vreme bună. Un singur pas greşit poate duce la o fractură
Editor : Izabela Zaharia