BRADUL CU POVEȘTI. Mănăstirea de maici, minunea din Strunga
În urmă cu aproape o sută de ani, în satul Struga din judeţul Constanţa locuiau crescători de animale. Dar cum nu au existat niciodată şcoli, grădiniţe sau cabinete medicale, oamenii au plecat unul câte unul.
De mai bine de 10 ani, Strunga a rămas doar un punct imaginar pe hata României.
Singurele clădiri care mai stau în picioare sunt biserica veche de peste un secol şi mănăstirea ridicată acum şase ani.
Strunga era un sat locuit numai de oameni harnici şi gospodari. În urmă cu aproximativ 40 de ani, casele acestora erau mereu gătite, ca pentru sărbătoare. Astăzi, din păcate, nu se mai păstrează nimic din ele.
În octombrie 2005, o măicuţă a ajuns aici, tocmai din Cămpulung Muscel. S-a rugat Domnului să-i dea puterea ca, aici, pe pământul nimănui, să poată ridica o mănăstire de maici.
Arhiepiscopia Tomisului mai ncercase, în 2004, să înfiinţeze schitul dar maicile trimise aici s-au speriat de condiţiile vitrege şi au plecat. Maica Filareta a primit însă ascultare.
„Mi-am făcut loc printre ciulini şi şerpi pentru a ajunge într-o casă părăsită unde am locuit până în anul 2007, când ne-am mutat în corpul de chilii nou, de aici, din curtea mănăstirii. A fost un greu frumos. Parcurgeam drumul până la şoseaua principală prin pădure. Mă întâlneam cu şacali, fără să ştiu că sunt şacali”, își amintește Maica Filareta.
În fiecare zi, măicuţa străbătea, pe jos, cei 10 kilometri, prin pădure, ca să ajungă la stradă şi de acolo să ia autobuzul sau o maşină de ocazie spre Constanţa ori localităţile învecinate. A mers din casă în casă, pentru colectă.
Aşa a strâns bani şi materiale de construcţie şi a reuşit să consolideze biserica veche a satului: pe atunci o cocioabă ridicată din chirpici şi paie. Apoi a început ridicarea chiliilor. Cu timpul, aici au mai venit alte 11 maici.
„Am zis să mă duc la mănăstire mai devreme, mai din tinereţe, dar nu m-au lăsat părinţii, că au zis că e multă muncă”, povestește Monahia Maria.
„Mi-am lăsat casa. Mi-a murit soţul şi fata de 42 de ani. Şi, ce era să mai fac? Decât să merg la mănăstire”, spune Monahia Georgeta.
Cu eforturi şi sacrificii, au reuşit să vadă biserica mare, cum o numesc ele, ridicată. Iar oamenii încep să se întoarcă la Strunga. Nu pentru a-şi revedea casele abandonate, nu pentru a-şi lucra pământul, ci pentru a se apropia de Dumnezeu.
„Creştinii care vin în această sfântă mănăstire vin împreună cu noi la slujbă, la Sfânta Liturghie, ne rugăm împreună, pleacă cu bucurie, cu nădejde că vor trece peste toate greutăţile vieţii”, afirmă Ghelasie Vizireanu, preotul mănăstirii.
Lângă schit, se construieşte acum, tot din donaţii, un nou corp de chilii, dar şi o cantină cu 250 de locuri.
„Sfârşitul meu este într-o mănăstire. Este o viaţă frumoasă. Eşti aproape de Hristos. Eşti aproape de toţi dragi ai tăi. Adormi în dangătul clopotului şi te trezeşti în dangătul clopotului”, spune Maica Filareta.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
