Penultima slujbă Angelus. Mesajul Papei Benedict al XVI-lea: Renunțați la egoism!

Data publicării:
17022013 20papa-50001

„În momentele decisive ale vieţii, dar, de fapt, în toate momentele, ne aflăm în faţa unui paradox: vrem să ne urmăm propria voinţă sau să facem voia lui Dumnezeu? Interesul individual sau adevăratul bine, ceea ce este cu adevărat bine?”, a spus Sfântul Părinte în predica din cadrul slujbei catolice Angelus, scrie ziarul Il Messaggero.

„Nucleul ispitelor constă în folosirea lui Dumnezeu în scop propriu, acordând importanţă prea mare succesului şi bunurilor materiale. Diavolul este subtil: nu îndeamnă direct la săvârşirea răului, ci la un fals bine, arătând în mod fals că adevărata realitate sunt puterea şi satisfacerea nevoilor primare. În acest fel, comuniunea cu Dumnezeu trece pe plan secund, se reduce la un mijloc, de fapt devine o falsă comuniune, nu mai contează şi dispare. În ultimă instanţă, în ispite, miza este asupra credinţei, pentru că miza reală este relaţia omului cu Dumnezeu”, a spus Benedict.

„După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii, ispitele sunt puse în contextul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, în contextul coborârii lui Hristos la condiţia noastră umană. Hristos şi-a parcurs drumul până la capăt, până la moartea pe cruce şi până la coborârea în iad. În acest fel, Hristos este mâna pe care Dumnezeu Tatăl a întins-o omului pentru a-l mântui. După cum ne învâţă Sfântul Augustin, Hristos ne scoate din ispite şi ne oferă biruinţa. Să nu ne temem să luptăm împotriva răului: important este să o facem cu El, cu Hristos cel biruitor!”, a încheiat Papa Benedict.

Aproximativ 150.000 de credincioşi au participat duminică, în Piaţa San Pietro din Roma, la penultima slujbă Angelus oficiată de Papa Benedict al XVI-lea, care va demisiona pe 28 februarie.

Duminică după-amiază, Papa Benedict se va retrage pentru practici spirituale care vor dura toată săptămâna, în cadrul Postului Paştelui catolic, şi vor fi intercalate de meditaţii spirituale care vor fi încredinţate actualului secretar al Culturii de la Vatican, cardinalul Gianfranco Ravasi, care are şanse să devină papă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro