Ponta și Tăriceanu fuzionează: „Vrem să jucăm rolul unei busole”

Data actualizării: Data publicării:
victor ponta si calin popescu tariceanu in plenul parlamentului
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Conducerile Pro România și ALDE au decis, joi, fuziunea dintre cele două partide. La alegerile parlamentare, candidații ALDE se vor regăsi pe lista Pro România. Noul partid se va numi Pro România Social Liberal, a anunțat Victor Ponta. „Vrem să jucăm rolul unei busole. Sunt singurii capabili să facem o reală opoziție”, a declarat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Cele două partide își unesc forțele, după rezultatul slab de la alegerile locale, unde Pro România a obținut puțin sub 5%, iar ALDE sub 3%. Pentru a intra în Parlament, un partid trebuie să treacă pragul de 5%. 

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că la alegerile parlamentare membrii ALDE vor candida pe lista Pro România, pentru că fuziunea nu va fi gata din punct de vedere juridic. „Repartiția pe listă va fi de 60% - Pro România, 40% - ALDE. Victor Ponta deschide lista la Camera Deputaților în București, eu la Senat”, a declarat președintele ALDE.

„Vrem să le arătăm că au un adversar. După anii 90 România a trecut prin două perioade bune, perioada guvernelor Năstase – Tăriceanu și guvernul Ponta. Acum sutem iar în criză. Dacă alții nu au curajul să oprească drumul spre prăpastie, trebuie să o facem noi. E momentul să ne unim forțele pentru a opri actuala guvernare si să construim o alternativă. Nu sunt niște forțe uriașe, dar experiența comună ne permite să vorbim și să venim cu soluții și cu oameni”, a declarat președintele Pro România, Victor Ponta.

Călin Popescu Tăriceanu a mai precizat că prin fuziune, cele două partide vor să joace rolul de „busolă politică”. 

„Vrem să jucăm rolul unei busole. Milităm pentru principiile și valorile în care credem. Noi, din ALDE, pentru principiile liberale, cei din Pro România pentru o politică socială coerentă. Am văzut că PSD a fost de acord cu toate măsurile guvernului: introducerea stării de urgență, prelungirea stării de urgență, introducerea și prelungirea stării de alertă, adică acele măsuri care au încălcat drepturi și libertăți. Suntem singurii capabili să facem o reală opoziție. Avem o experiență pe care o punem în față”, a mai spus Tăriceanu.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoferii vor fi opriți pe anumite drumuri din România în această toamnă. De ce îi oprește Poliția și ce vor fi...
Digi FM
Soția lui Michael Schumacher, declarații rare la aproape 13 ani de la accidentul de schi: „Era melodia...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
51, 83 și 86 de ani. Leonardo DiCaprio, Robert De Niro și Al Pacino, trei exemple de măreție hollywoodiană...
Adevarul
Cum s-a construit Mamaia modernă, stațiunea din care au plecat vilegiaturiștii și au venit tovarășii: „S-a...
Newsweek
Se interzice cumulul pensiei cu salariu. Se elimină pensia anticipată. Pensiile cresc la 1 ianuarie PROIECT
Digi FM
Dragostea nu are vârstă. Heather Locklear a împlinit 65 de ani. Lorenzo Lamas: „Este singurul tort pe care îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o familie celebră: „Mă lupt cu...
UTV
Adela Popescu și Radu Vâlcan au întors toate privirile la premiera filmului „3 zile în septembrie”. Cei doi...