Invizibilii care prind glas: Cum își reinventează o mamă singură viața la 50 de ani, cu ajutorul unui curs HR

Data actualizării: Data publicării:
780 x 440_Familie Articol susținut de Provident

Iuliana are 50 de ani, e mamă singură a doi copii și, timp de două decenii, a condus o afacere în birotică și papetărie. A muncit neîntrerupt, a ținut familia pe linia de plutire, dar contextul economic și pandemia i-au închis firma. Deodată, s-a trezit fără niciun venit și cu responsabilități cât o lume. Asta nu înseamnă că a cedat. Dimpotrivă.

Azi, Iuliana e într-un curs de referent resurse umane, prin programul Invizibilii, și învață o nouă meserie. Se reinventează, cu hotărâre și cu sprijin real.

Iuliana nu este singurul beneficiar. Peste 4.200 de oameni au primit deja sprijin prin proiectul Invizibilii, un program al Asociației Provident pentru Educație și susținut de Provident.

Invizibilii are ca obiectiv principal să răspundă cât mai bine nevoilor fiecărei categorii de beneficiari, oferindu-le sprijin personalizat și adaptat situației lor specifice.

Care sunt beneficiile concrete:

• cursuri de recalificare și consiliere profesională,
• sprijin pentru angajare legală,
• educație financiară și digitală,
• mentorat și integrare socială,
• activități dedicate familiilor monoparentale.

Până la finalul anului 2025, proiectul vizează peste 6.000 de beneficiari, cu o investiție totală de 760.000 de euro. Dar impactul se măsoară și altfel: în curajul celor ca Iuliana, care privesc înainte, deși viața i-a pus la încercare.

Ce înseamnă să devii vizibil

Pentru Iuliana, înseamnă mai mult decât un curs HR. Înseamnă o a doua șansă. Înseamnă că nu mai e singură. Înseamnă că, indiferent de vârstă sau trecut, poate să o ia de la capăt. Cu demnitate.

Intră și tu pe www.invizibilii.ro și dă-le voce.

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak, e de nerecunoscut. A trecut prin momente cumplite, cu ce se...
Digi FM
Câți bani a plătit un bărbat pentru un zbor la clasa întâi. A rămas fără cuvinte: „Este o cameră de hotel în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, primul clip de familie cu soțul și fiul. S-au distrat și au rămas cu amintiri de neuitat
Film Now
Baz Luhrmann, despre mariajul de 29 de ani cu Catherine Martin: „Este absolut real!” Ei duc vieți separate și...
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al...
Newsweek
Înalta Curte, decizie importantă legată de anularea CASS la pensie. Un pensionar a recuperat deja banii
Digi FM
Ce a pățit o femeie după ce a trecut printr-un AVC: "Acum sunt tratată ca o imigrantă. Situația îmi frânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Gaura gravitaţională" de sub Antarctica oferă o privire rară asupra interiorului profund al Terrei.Cum este...
Digi Animal World
Momentul când un băiețel de doar trei ani e urmărit de un coiot uriaș, chiar în fața casei: „Nu am crezut...
Film Now
Fiul lui Audrey Hepburn susține că filmul cu Lily Collins nu i-ar fi plăcut celebrei sale mame: „Sper să...
UTV
Mario Fresh este acuzat că a înșelat-o pe Alexia Eram cu Iuliana Beregoi. „Te faci de rușine! Ai grijă că...