Video Risipa vestimentară: cumpărăm mult, păstrăm puțin. Cum încearcă activiștii de mediu să schimbe obiceiul românilor. „Nu e o rușine”

Data actualizării: Data publicării:
femeie inconjurata de haine
Un european aruncă, în medie, 16 kilograme de textile pe an. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un european aruncă, în medie, 16 kilograme de textile pe an. Foarte puțini sunt cei care aleg reciclarea sau reutilizarea. Activiștii de mediu încearcă să schimbe obiceiurile prin evenimente de vânzare, schimb sau donații. „Nu e o rușine să porți ceva ce a fost purtat înainte”, spune Maria Matei, organizatoarea unui astfel de târg care a avut loc, în weekend, în Timișoara. 

Datele Eurostat arată că suntem mult sub media UE la capitolul reciclare de textile. Cifrele sunt clare, dar realitatea începe să se schimbe. În loc să ajungă la gunoi, tot mai multe haine își găsesc un nou proprietar la târgurile de profil.

„Avem persoane care vin să își vândă hainele din garderobă, pentru a face acea curățenie de primăvară”, explică Gabriela Racoviță-Ilescu, organizatoarea unui astfel de eveniment din Timișoara.

Conceptul este simplu și prinde. Oamenii vin cu hainele pe care nu le mai poartă și le dau mai departe. Fie le vând, fie le schimbă, fie le donează.

„Nu e o rușine să porți ceva ce a fost purtat înainte, atât timp cât persoana de dinainte a avut grijă de respectivul obiect vestimentar. Oamenii sunt mereu în schimbare, mereu în mișcare, asta nu înseamnă că el nu mai are valoare”, completează Maria Matei, coorganizator eveniment.

„Mi s-a părut super super tare ideea! Avem atâtea haine și acumulăm atâtea chestii care nu ne trebuie și nu ne dăm seama de chestia asta. Putem, cumva, să stopăm ciclul ăsta de cumpărat obsesiv și să mai recilăm ce avem pe-acasă”, e de părere o tânără.

„E foarte bine! Cred să dăm o a doua șansă textilelor și să învățăm noile generații să gândească așa”, sunt o altă doamnă.

„Încurajez, din când în când, să își mai cumpere haine, chit că sunt folosite, dar dacă sunt într-o stare foarte bună, chiar ar fi super să le refolosim”, completează un tânăr.

De anul trecut, statele membre UE sunt obligate să introducă sisteme de colectare separată a textilelor și să crească rata de reutilizare și reciclare a hainelor.

reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
România, țara unde 4 oameni se sinucid zilnic. Psiholog: Persoanele care au peste 60 ani, cele mai vulnerabile
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță