Sari la conținut

Român intrat în „Cartea recordurilor”. A făcut ocolul Pământului în opinci

De-a lungul vremii, oamenii curajoşi au scris istoria. Personalităţi care au avut un crez au demonstrat că orice este posibil atunci când ai voinţă. Dumitru Dan este un român care a intrat în legendă. În anul 1916 a reuşit să facă ocolul Pământului în opinci. A apărut pe paginile ziarelor din întreaga lume și a ajuns în Cartea recordurilor, dar a rămas pentru tot restul vieții un simplu profesor de geografie, la Buzău.

Dumitru Dan a intrat în „Cartea recordurilor” pentru călatoria lui fabuloasă, însă în Romania este aproape necunoscut. Amintirile celui care în anul 1910 a plecat să străbată lumea încălţat cu opinci se păstrează astăzi la Muzeul Judeţean din Buzău, Muzeul Sportului din Bucureşti şi Complexul Muzeal Iulian Antonescu din Bacău. Anul trecut s-au împlinit 100 de ani de la reuşita globe-trotterului român, motiv pentru care Muzeul Judeţean Buzău i-a dedicat o expoziţie unică.

„Călătoria mea în jurul lumii s-a înscris în istoria turismului mondial ca fiind cea mai cutezătoare şi mai mare drumeţie pe jos. Mă simt fericit că am putut oferi ţării mele o asemenea onoare”, declara Dumitru Dan în 1975 la o conferință susținută la Școala Generală din Bârsănești, județul Bacău.

Dumitru Dan s-a născut în anul 1890, la Buhuşi, într-o familie modestă, cu şapte copii. Când a venit vremea facultăţii, Dumitru Dan a plecat din ţară. Avea ambiţii mari, mai ales pentru că în acele timpuri nu oricine reuşea să urmeze studiile universitare.

„Ca elev absolvent al liceului, cunoscând franceza şi germana, am scris în mai multe state din Europa să vedem dacă ne acordă vreo bursă. După un interval, primesc din Franţa o scrisoare în care spune că ne acordă cantina şi căminul cu 10 franci pe lună, scutire de taxă, scutire de cărţi”, povestea Dumitru Dan într-o înregistrare audio.

Aşa i-a cunoscut pe tovaraşii lui de călătorie: Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu și Alexandru Pascu. Au pornit spre facultatea din Franţa pe jos, în costume naţionale, cu opinci în picioare şi cu instrumentele la braţ. Ca să câştige bani, au susţinut spectacole în toate marile oraşe prin care au trecut.

Dumitru Dan şi Paul Pîrvu au studiat Geografia la Sorbona, iar Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu, Conservatorul.

În anul 1908, un anunţ dintr-un ziar francez le-a oferit cea mai mare provocare. Club Touring de France, o agenţie de turism, organiza un concurs unic în lume: ocolul Pământului pe jos. Candidaţii puteau să îşi aleagă singuri traseul, dar nu aveau voie să plece cu bani de acasă. Premiul: un franc pentru fiecare kilometru parcurs.

La concurs s-au înscris 200 de participanţi, din toate colţurile lumii. Printre ei, şi studenţii români, care vorbeau mai multe limbi străine. Au ales cel mai lung traseu, de 100.000 de kilometri. După doi ani de pregătiri intense şi de documentare, s-a dat startul la 1 aprilie 1910. Fiecare concurent trebuia să pornească din capitala ţării natale.

Dumitru Dan şi Paul Pîrvu cunoşteau destul de bine geografia lumii. Astfel că au ales pentru grupul lor un traseu favorabil. Acest lucru i-a ajutat să reziste chiar şi în cele mai grele condiţii.

Temerarii au trecut prin 74 de ţări, 1.500 de orase, 30 de colonii, cinci continente, 7 mări, 3 oceane şi de 6 ori pe la Ecuator. Au avut nevoie de 497 de perechi de opinci şi de 28 de costume naţionale pe care le primeau de acasă, în locuri stabilite din timp. În fiecare oraş în care ajungeau mergeau la autorităţi şi-şi anunţau prezenţa. Călătoria a fost plină de peripeţii.

„Prin ţările călduroase unde era o temperatură de plus 40˚ C, căutam să mergem noaptea cu făcliile aprinse ca să speriem fiarele şi ne culcam noaptea în pomi”, a povestit Dumitru Dan.

Erau patru când au plecat în marea calatorie, dar în scurt timp Dumitru Dan avea să rămână singur. Alexandru Pascu a murit la un an după începutul aventurii, în anul 1911, la Bombay, dupa ce un rajah i-a oferit opium. Acesta i-a fost fatal. Gheorghe Negreanu a alunecat într-o prăpastie în munţii Chinei, iar Paul Pîrvu a fost nevoit să abandoneze în America, din cauza unei cangrene care a dus la amputarea picioarelor.

În anul 1916, după o călătorie de șase ani în jurul lumii, deşi mai avea de parcurs doar 4.000 de kilometri, Dumitru Dan a fost nevoit să se întoarcă acasă din cauza Primului Război Mondial. A continuat însă călătoria în anul 1923.

Pe vremea aceea nu existau foarte multe informaţii şi documente care să descrie cu exactitate călătoria lui Dumitru Dan. Din acest motiv, există oameni care o contestă. Dar cei care l-au cunoscut pe marele drumeţ, au crezut cu tărie în experienţa sa.

„Părea un om foarte obişnuit. Nimic nu trăda omul care a realizat lucruri atât de extraordinare, de altfel era foarte modest...”, spune profesorul universitar Silviu Neguț.

Profesorul Silviu Neguţ era tânăr redactor la radio atunci când l-a cunoscut pe Dumitru Dan. Aflase despre călătoria lui încă de când era copil. Nu şi-ar fi imaginat vreodată că vor deveni prieteni.

„L-am întrebat eu: Aţi mai repeta o asemenea călătorie? A zis da, cum să nu? Dar cu ce aţi vrea să călătoriţi? Cum cu ce? Pe jos”, a relatat profesorul.

Silviu Neguţ a fost cel care a propus înscrierea reuşitei lui Dumitru Dan în „Cartea recordurilor”. Autorităţile din România nu îi recunoşteau meritele.

Chiar dacă există multe necunoscute despre viaţa lui de după călătorie, un lucru este cert: nu s-a îmbogăţit cu premiul de 100.000 de franci pentru că, până a intrat în posesia lui, francul s-a devalorizat foarte mult. Primul român care a făcut ocolul Pământului pe jos, în opinci, a fost un modest profesor de geografie la Buzău, unde a trăit până în anul 1978. Şi-a păstrat toată viaţa curajul, ambiţia şi voinţa.
„Există oameni pentru care a visa înseamnă a hotărî şi a hotărî înseamnă a acţiona. Aşa a fost şi Dumitru Dan. Aceşti oameni fac acele lucruri şi pentru noi. Sunt nişte oameni foarte hotărâţi”, punctează profesorul universitar Silviu Neguț.

(Reporter: Ioana Mihalca)