Craiova. Ambulatoriul modern de la Spitalul Județean a costat 10 milioane de lei, dar nu poate fi folosit

Data publicării:
spital craiova

De mai bine de doi ani, sute de oameni care au nevoie zilnic de consultaţii în Ambulatoriul Spitalului din Craiova se înghesuie în policlinica pentru copii.

„Atât partea de copii, cât și partea de adulți se desfășoară într-o singură parte, în două ture supraaglomerate, în cabinete care, unele dintre ele, au trebuit improvizate”, spune managerul spitalului, Bogdan Fănuţă.

Lucrările de reabilitare a Ambulatoriului de la Spitalul Judeţean au început în 2012. Contractul a fost câştigat de o firmă din Dolj în asociaţie cu un offshore din Malta. Dar după ce reabilitarea au fost gata, pompierii au refuzat să dea avizul de funcţionare.

Una dintre problemele semnalate de reprezentantii ISU este distanța din orice punct al clădirii până în exterior, care potrivit normelor legale nu poate fi mai mare de 18 metri. În acest moment sunt 40 de metri, așa că pentru obținerea avizului trebuie să se spargă pereții și să se construiască scări exterioare.

„Compartimentarea antifoc propusă prin proiectul avizat, între ambulatoriu și spital, nu era realizată cu pereți antifoc și uță rezistentă la foc”, spune Narcisa Curigan, căpitan ISU Dolj.

Cu alte cuvinte, în caz de incendiu, pacienţii şi cadrele medicale din ambulatoriu ar fi în pericol. Constructorul susţine ca proiectul a fost respectat, dar că legislaţia s-a schimbat între timp.

În perioada de derulare a contractului, ISU a comunicat beneficiarului modificări de legislaţie survenite pe parcursul derulării lucrării, cerinţe care au solicitat executarea unor lucrări suplimentare ce nu fuseseră incluse în proiectul iniţial. Reactualizarea detaliilor de execuţie şi a listelor de cantităţi de lucrări de executat nu cade, conform legii, în responsabilitatea constructorului”, susţine firma cre a executat lucrările.

Remedierea problemelor înseamnă alte lucrări, alte licitaţii, alţi bani. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj nu au dorit să comenteze situaţia. Acum, procurorii DNA cercetează modul în care a fost atribuit contractul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...